Ceremonie de omagiere a eroilor ce s-au jertfit pe Dealul ,,Cireșoaia”

Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la eroicele lupte purtate de ostașii români în timpul Primului Război Mondial, Primăria orașului-stațiune Slănic-Moldova, împreună cu Brigada 15 Mecanizată ,,Podu Înalt” au organizat marți, 12 septembrie, pe Dealul ,,Cireșoaia” din localitate, o ceremonie militară de inaugurare și o slujbă de sfințire a monumentului comemorativ ridicat în onoarea celor peste 2.000 de ostași ai Regimentului 15 Infanterie, care s-au jertfit în bătăliile purtate în aceste locuri, în 1917.

Sute de oameni din localitate și din zonele învecinate au participat la această impresionantă și emoționantă manifestare, cărora li s-au alăturat ierarhi, preoţi, reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, comandanţi de unități militare din Bacău şi Iaşi, veterani de război, cadre militare în activitate, în rezervă și retragere, reprezentanți ai autorităţilor centrale, judeţene şi locale, elevi și cadre didactice. Printre invitați s-au numărat ÎPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, PS Petru Gherghel, Episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iași, Valentin Ivancea, subprefectul județului Bacău, Marius-Gabriel Gheorghiță, vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău, Daniel Șandru, directorul Departamentului CENTENAR al Primăriei Iași, Romil Botezatu, directorul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, col (r) Valerian Timofte, preşedintele Asociaţiei Naționale Cultul Eroilor ,,Regina Maria” – Filiala Bacău ,,Col. Corneliu Chirieș”, dr. Adrian-Valentin Cotîrleț, managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești, Maria Dohotaru, directorul editurii și tipografiei ,,Magic Print” din Onești, primari ai localităților învecinate, istorici și profesori.

Din dorința de a pătra vie memoria şi faptele de glorie ale înaintaşilor, la centenarul jertfei eroice de pe Dealul ,,Cireşoaia”, militarii din Brigada 15 Mecanizată ,,Podu Înalt”, continuatoarea tradiţiilor Regimentului 15 Infanterie, au înălţat pe acest loc o troiţă din piatră, realizată de unul dintre oamenii locului, Cornel Solomon, asemănătoare aceleia care va fi sfințită joi, 14 septembrie, în faţa Palatului Oştirii din Iaşi.

După ceremonialul militar specific, monumentul eroilor a fost sfinţit de ÎPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, dimpreună cu ÎPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului și PS Petru Gherghel, episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iași.

,,Cu evlavie sfântă, ne plecăm genunchii în ţărâna ce odihneşte, apără şi păzeşte osemenintele celor care acum 100 de ani, aici, s-au înălţat la cer apărând pământul de jos. Au fost, deopotrivă, timpuri de glorie şi timpuri de durere. Ne-am urcat pe culmi, în acele timpuri, pe care nu le-am atins de multă vreme. Și în acei ani, părinţii noştri simţeau că totul este pierdut. Dar atunci, au fost oameni care au ştiu să ia decizii la momentul oportun şi oameni care au ştiu să îndeplinească aceste decizii. Acele clipe au fost trăite în modul cel mai dureros de către cei care şi-au vărsat sângele şi şi-au dat viaţa. De aceea, această cruce şi prezenţa voastră arată, după o sută de ani, gratitudinea naţiunii române pentru tot ce a fost adânc, înălţător şi frumos în acele momente. Se cuvine acum, să vă mulţumim dumneavoastră şi celor care au luat această iniţiativă ca astăzi să fim aici. Dumnezeu să ne dăruiască aceeaşi determinare pentru apărare țării pe alte coordonate, însă cu aceeaşi demintate, jertfă şi credinţă”, a declarat, în cuvântul său, ÎPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
La rândul său, ÎPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a ținut să mulțumească tuturor celor care au luat parte şi s-au implicat în organizarea acestui eveniment: ,,Vă mulţumim că aţi venit în munţii aceştia, unde altădată strămoşii noştri s-au jertfit pentru neam şi pentru ţară. Am înţeles încă o dată că poporul român este un popor de sfinţi şi de eroi. Aşa că, pomenindu-i, înseamnă a adăuga cărămida rânduită nouă de Providenţă la edificiul spiritual al înaintaşilor noştri. Să le facă Dumnezeu parte de Raiul cel veşnic şi să-i pomenească cu drepţii şi cu martirii neamului românesc”.

,,Ne dorim ca acest eveniment să devină unul de tradiție și să fie inclus în traseul turistic al stațiunii, astfel ca în fiecare an să putem omagia eroii din această zonă”, a declarat Gheorghe Baciu, primarul orașului-stațiune Slănic-Moldova.

„Ne bucurăm că am reuşit să facem o pomenire creştinească a eroilor Regimentului 15 Infanterie care şi-au dat viaţa în Bătălia Oituzului acum 100 de ani, pe Dealul Cireșoaia.

Ne bucurăm și pentru faptul că am fost înconjurați astăzi de foarte mulţi copii, intenţia noastră fiind aceea de a transmite tinerei generaţii sentimentul de mândrie națională, că noi ne aflăm aici, pe pământ românesc, datorită lor, eroii martiri ai neamului nostru, ostașii români”, a spus și col. Dragoş Iacob, comandantul Brigăzii 15 Mecanizate ,,Podu Înalt”.

Festivitatea a continuat cu cu un omagiu adus eroilor Regimentului 15 Infanterie și cu
depunerea de coroane și jerbe de flori la noul monument al eroilor de pe Dealul ,,Cireșoaia”.
Acum 100 de ani, ostașii Regimentului 15 Infanterie luptau în bătălia de la Oituz, una dintre cele trei mari lupte victorioase, alături de Mărăști și Mărășești, ale Armatei Române, în vara lui 1917. Pierderile regimentului au fost grele, sute de luptători, ofițeri, subofițeri și soldați, căzând la datorie pe Valea Trotușului, pe dealurile ,,Cireșoaia”, ,,Măgura” și ,,Coșna”.

Tradițiile de luptă ale Regimentului 15 Infanterie sunt continuate astăzi, cu mândrie și respect, de militarii Brigăzii 15 Mecanizată ,,Podu Înalt”.

Pe Dealul ,,Cireșoaia” se mai află câteva cruci din piatră ce amintesc astăzi de eroismul și sacrificiul ostașilor români căzuți la datorie. Una dintre ele aduce referire la cele trei vizite ale Reginei Maria pe linia frontului de pe vârful Cireșoaia din anii 1917 și 1918. Locul se numeşte „Masa Reginei”, întrucât în ultima sa vizită, Majestatea Sa a servit masa alături de soldaţii români și de locuitorii din localitățile apropiate.

Peste 330.000 de militari români şi-au pierdut viaţa în urma primei mari conflagraţii mondiale, iar aproximativ 76.000 au rămas invalizi. Acestora li se adaugă victimele din rândul populaţiei civile, răpuse de boli, foamete sau executate de trupele de ocupaţie.
(Sursa: Cotidianul ,,Deșteptarea”, Websiteul ,,Arhiepiscopia Romanului și Bacăului”, Websiteul ,,Armata României”, Websiteul ,,Cireșoaia.ro”)

Romulus-Dan BUSNEA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *