Municipiul Moinești, gazdă a manifestărilor prilejuite de evocarea poetului Tristan Tzara

0

În perioada 18 – 20 aprilie 2019, moineștenii l-au sărbătorit, ca în fiecare an, pe avangardistul Tristan Tzara, prin organizarea celei de-a VIII-a ediții a Simpozionului Internațional și Expoziției Muzeale „Tristan Tzara și Cultura Dada”.

Ediția de anul acesta a fost organizată de Primăria municipiului Moinești, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltarea Turismului ,,Montpesa”, în cadrul unui proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.
La evenimentul de la Moinești au fost prezenți reprezentanți ai autorităților și instituțiilor publice naționale, județene și locale, iar programul manifestărilor din cele trei zile au inclus mai multe

activități în spiritul avangardist al mișcării dadaiste: ateliere Dada (colaj, linogravură, mixed media art), piese de teatru, dance performance avangardist, recitaluri de poezie și muzică, happening, expoziții de artă plastică (pictură, colaj, grafică), filme avangardiste mute de scurt-metraj, lansări de carte, dezbateri și comunicări cu privire la opera și biografia lui Tristan Tzara și a celorlalți membri ai mișcării etc.

De remarcat a fost și participarea mai multor reprezentanți ai lumii artistice europene cu preocupări pe teme avangardiste, precum Paul Dorn (Elveția), Clarissa Hurst (Elveția), Dada Ensemble (Italia), dar și invitați speciali români, printre care, criticul de film Irina Margareta Nistor și formația Cello Fun, care au susținut diferite reprezentații și ateliere Dada pe parcursul evenimentului, alături de Compania ,,Breasla Actorilor” din București, coordonatorul acesteia fiind actorul și regizorul moineștean, Alex Floroiu.
De asemenea, artiști palstici din România și-au prezentat lucrările în cadrul expozițiilor colective de pictură, colaj și fotografie, aflate în galeriile de artă din municipiul Moinești.

Demnă de apreciat a fost și participarea tinerilor din instituțiile de învățământ moineștene, atât în cadrul atelierelor de teatru, artă plastică și dans, cât și în cadrul altor momente artistice.

Anul acesta, pe 16 aprilie, s-au împlinit 123 de ani de la nașterea lui Samuel Rosenstock (n. 16 aprilie 1896, Moineşti – d. 25 decembrie 1963, Paris), cunoscut sub pseudonimul Tristan Tzara – poet și eseist evreu român stabilit în Elveția, co-fondator al mișcării culturale dadaiste și unul dintre promotorii de autoritate universală ai avangardei literar-artistice a secolului XX, care a condus la o revoluție majoră în artele plastice și literatură.

Text și foto: Romulus-Dan BUSNEA și Olivian DARIE