Neculai Drăgănuță, încă un succes obținut la un concurs internațional de backgammon

În weekend-ul recent încheiat (6 – 8 octombrie), cunoscutul campion național și internațional la backgammon, Neculai Drăgănuță*, a participat la Concursul Internațional de Backgammon din Ciprul de Nord, care s-a desfășurat la ,,Kibris Artemis Resort & Casino” din Famagusta.

Într-o companie selectă, care a reunit jucători de backgammon din Germania, Italia, Suedia, Danemarca, Grecia, Turcia, Israel, Ucraina, Georgia, Iran, Ciprul de Nord, Bulgaria, România, Ungaria, campionul nostru a reușit să se claseze pe locul doi la categoria ,,Last Chance”, fiind învins în finală de către Ralf Jonas, din Germania.

În ascensiunea sa spre finala categoriei, Neculai Drăgănuță l-a învins pe compatriotul său, Ioan Ciobanu (locul 5 la categoria ,,Last Chance”), membru al Asociației Române de Backgammon din Târgu-Ocna, al cărei președinte este Neculai Drăgănuță, director și principalul organizator al turneelor de table și backgammon din România.

Astfel, Neculai Drăgănuță și-a îmbogățit vitrina cu trofee cu încă o cupă importantă, după ce în acest an a mai obținut locul 1 la Concursul Internațional de Backgammon din Ciprul de Nord, de la Nicosia, la categoria ,,Last Chance” și locul 1 la Campionatul Internațional de Backgammon al Germaniei, de la Frankfurt-Sulzbach, la categoria ,,Traveler’s Prize”.

Neculai Drăgănuță este unul dintre cei mai longevivi, mai consatanți și mai valoroși jucători de backgammon din lume, campion european la această disciplină sportivă în anul 2002, la Nova Gorica (Slovenia). De atunci și până acum, palmaresul său a fost completat în fiecare an cu noi titluri și distincții; peste 50 de trofee naționale și internationale tronează în vitrina personală, devenită pe zi ce trece tot mai neîncăpătoare.

* În fotografia de grup, Neculai Drăgănuță este al cincilea din rândul de sus, de la stânga la dreapta.

Romulus-Dan BUSNEA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *