Sărbătoare de toamnă la Slănic-Moldova: ,,Răvășitul Oilor”

0

La Ferma ,,Stâna Dacilor” din stațiunea Slănic-Moldova (Muntele Bolovanu), un obicei vechi păstrat cu sfințenie până-n zilele noastre, ce indică începutul toamnei, a fost transformat în acest weekend (12 – 14 octombrie) într-un frumos și de neuitat eveniment, sărbătorit așa cum se cuvine pe la noi, românii: ,,Răvășitul Oilor”.

Coborârea oilor de pe munte a fost celebrată cu dansuri și jocuri, cu multă voie bună, iar producătorii din zonă și-au etalat produsele tradiționale și artizanale, dar și preparatele specifice, cu precădere bulzul, brânzeturile și pastrama de oaie, udate cu must obținut în gospodăriile celor din zonă.

O atmosferă plină de culoare, la care s-a adăugat peisajul mirific de pe platoul muntelui Bolovanu, scăldat în razele binefăcătoare ale soarelui veșnic biruitor.

Interpreți de muzică populară, rapsozi și ansambluri folclorice, paradele cailor și porturilor populare din localitate și din împrejurimi, spectacolul de reconstituire istorică susținut de Asociația Culturală ,,Geto-Dacii din Moldova” – Filiala Bacău, au întregit tabloul unui festin cultural și gastronomic inedit, care de la an la an are un tot mai mare ecou în rândul vizitatorilor.

Printre aceștia s-au numărat și câțiva turiști francezi aflați în stațiune, care au ales să parcurgă drumul de la șosea spre fermă pe jos, realmente fascinați de frumusețea locurilor.

Și primarul stațiunii, Gheorghe Baciu, și-a întâmpinat oaspeții în costum popular și cu preparate produse în propria gospodărie, printre invitați numărându-se Viorel Ilie, ministrul pentru Relația cu Parlamentul, precum și primari din localitățile învecinate.

O manifestare considerată de toți cei prezenți o reușită, la care au contribuit din plin și echipa Salvamont a Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, Jandarmeria Montană Slănic-Moldova, SVSU și Poliția orașului Slănic-Moldova.

Și pentru ca atmosfera de la răvășitul oilor să se facă simțită și în centrul stațiunii, turiștii care nu au reușit să ajungă la evenimentul de pe Muntele Bolovanu, au fost întâmpinați de personalul de la Restaurantul ,,Crama Domnească”, cu produse și preparate specifice acestei sărbători, servite direct din ceaunurile încinse, din care n-a lipsit faimoasa tocăniță de berbecuț cu mămăliguță.

Romulus-Dan BUSNEA