Slănic-Moldova: Tabăra de Creație ,,Maeștrii în Slănic – `Conexiuni` România-Moldova”

În culorile fascinante ale toamnei, stațiunea de la poalele Nemirei găzduiește în perioada 6 – 15 octombrie, o tabără de pictură care va aduce laolaltă pictori consacrați din Republica Moldova și România, într-o inițiativă menită să încurajeze munca colaborativă între creativii celor două țări și să celebreze activitatea susținută și internațional recunoscută a maeștrilor celor două țări vecine.
Astfel, Gheorghe Oprea (R. Moldova, Maestru în Artă), Gheorghe Țărnă (R. Moldova), Liviu Hâncu (R. Moldova), Grigore Sultan (R. Moldova), Eleonora Brigalda (,,Om Emerit al Republicii Moldova”, artist plastic și critic de artă, doctor în studiul artelor, profesor universitar), Antonina Mamonova (R. Moldova), Valeria Barbaș (R. Moldova), Aurel Stanciu (România), Cornelia Perianu (România), Ofelia Huțul (România), Mihai Perianu (România), Mariea Boz (România) sunt numele cu rezonanță care vor lucra împreuna timp de 10 zile la Slănic-Moldova. Eleonora Romanescu (R. Moldova), Octavian Romanescu (R. Moldova), Sanda Ciorna (România) și Vlad-Dan Perianu (România) sunt artiști care vor participa și ei cu lucrări la expoziția care va avea vernisajul în somptuoasa clădire a Cazinoului din Slănic-Moldova, în holul Casei de Cultură, duminică, 15 octombrie, cu începere de la ora 14. 00.

Tabăra ,,Maeștrii în Slănic – `Conexiuni` România – Moldova” este organizată de către Galeria de Artă ,,Europe’s Art”, cu sediul la Bruxelles, galerie condusă de Iana Stanțieru (R. Moldova) și specializată în promovarea artei europene în lume, cu focus pe arta Europei de Est. Proiectul este al doilea dintr-o serie numită „Maeștrii est europeni” și va continua să promoveze valorile acestei regiuni în lume pe termen lung.

Prima ediție „Maeștrii în Slănic” se realizează în parteneriat cu Primăria Slănic-Moldova, colaborare menită sa ajute la dezvoltarea stațiunii prin cultură și la documentarea esteticii zonei, tablourile realizate în timpul taberei urmând a fi expuse în expoziții internaționale în cadrul instituțiilor europene de la Bruxelles și în Orientul Mijlociu.

Tabăra de Creație ,,Maeștrii în Slănic” (cantonată la Hotelul ,,Venus”) continuă șirul evenimentelor culturale organizate în Slănic-Moldova, care în această vară a fost gazda unei rezidențe internaționale de artă „In Context”, unde șase artiști vizuali din Brazilia au lucrat timp de o lună pentru a produce lucrări inspirate de istoria, geografia și tradițiile regiunii.

Staţiunea balneoclimaterică Slănic-Moldova, binecunoscută pentru izvoarele sale minerale comparate cu cele de la Karlovy-Vary și Vichy, și premiate la expozițiile internaționale de la București, Paris,Viena sau Frankfurt pe Main, are o identitate distinctă definită de Munții ,,Nemira”, cu pădurile de fagi și brazi care o înconjoară, oferind astfel un cadru natural favorabil artiștilor interesați de concepte precum impactul activităților umane asupra mediului, educaţie ecologică, dezvoltare durabilă, calitatea vieţii, spirit comunitar, spiritualitate. În același timp, ca cele dintre mai multe stațiuni de tratament din România aproape abandonate după anii 1990, cu o demografie în scădere, orașul are nevoie de investiții economice și culturale care să-i revitalizeze potențialul geografic și turistic, să-l redinamizeze social și cultural.

Vernisaj: duminică, 15. 10. 2017, orele 14. 00 – 16. 00

Holul Casei de Cultură, Cazino Slănic-Moldova

Organizat de: Galeria ,,Europe’s Art”

Recital: Alina Ureche, solistă în Orchestra de muzică populară ,,Porumbița” din Republica Moldova, câștigătoare a numeroase premii internaționale de specialitate.

Partneri: Primăria Slănic-Moldova, Teleradio Moldova, Academia de Știinte a Moldovei
Contact: Iana Stanțieru, director general Galeria de Artă ,,Europe’s Art”, Bruxelles: iana.stantieru@europesart.com; www.europesart.com

Text adaptat și actualizat de Romulus-Dan BUSNEA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *