În tradiția creștină, indiferent de confesiune (catolică, ortodoxă, greco-catolică, reformată, luterană ș.a.m.d.), de Paște se vopsesc ouă. În roșu (lungime de undă a radiației 620 – 750 nm, frecvență 400 -484 THz) în vechime, acum practic în toate culorile spectrului vizibil.
O altă tradiție zice că după înviere, creștinii ciocnesc ouăle vopsite, în timp ce rostesc tradiționalul salut “Christos a înviat!”, replicat cu “Adevărat a înviat!”. Având în vedere numărul creștinilor și numărul ouălor vopsite (cam cu 20% mai mare decât numărul creștinilor – puțin peste 2 miliarde în 2010), incluzând aici și “pierderile tehnologice”, de Paște se vopsesc cam 2,628,000,000 de ouă, în termeni inginerești ~2,6 × 109 ouă, majoritatea de găină. Cum nu toate se mănâncă pe loc (pornind de la premiza că în noaptea de înviere fiecare creștin mănâncă doar câte un ou), mai rămân cam 500 de milioane de ouă fierte tari, vopsite, cărora trebuie să li se găsească o utilizare. Avem, care va să zică un imens potențial care trebuie valorificat cum se cuvine.
Ce putem face cu o jumătate de miliard de ouă vopsite, mai mult sau mai puțin, în roșu? Puse cap la cap, pe lungime, ar acoperi o distanță de circa 30000 km. Am putea acoperi trei sferturi din lungimea ecuatorului pământesc – cam de la Quito (Ecuador), până în Libreville (Gabon), de la Est la Vest, rămânându-ne încă 228 km (3,8 milioane de ouă), sau am putea ajunge până la 354400 km de Lună, ori pur și simplu le-am transforma în alte chestii comestibile de azi încolo.
Ce-am putea face?
