A produs un accident dupa ce s-a urcat baut la volan

Un barbat de 39 de ani a lovit cu masina un autoturism in comuna Margineni, dupa care si-a continuat drumul, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Politistii l-au gasit repede pe sofer si au inteles si motivul pentru care acesta parasise locul accidentului: era beat.

La data de 23.12.2012, în jurul orei 18:00, polițiștii au fost sesizași de către Costel S., de 39 de ani, din Comănești, despre faptul că în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Mărgineni, a fost acroșat de către un alt autovehicul al cărui conducător auto și-a continuat deplasarea.

Polițiștii au depistat autoturismul în cauză pe strada Narciselor, din Bacău și au identificat conducătorul acestuia stabilind că se numește Ion P., de 39 de ani, din Bacău.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ în cazul lui Costel S. și de 0.86 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul lui Ion P.

În urma coliziunii dintre cele două autoturisme au rezultat doar pagube materiale, fără a exista victime omenești.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală.