Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Bacău au acţionat marţi, 13 februarie a.c., pe raza a 46 de comune, pe linia prevenirii, descoperirii si combaterii comerțului ilicit, a tăierilor ilegale, transportului si comercializării materialelor lemnoase, a respectarii normelor privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi a altor fapte antisociale.
S-a acționat pe un număr de 154 de drumuri județene și comunale unde au fost instituite un număr de 30 de filtre. Poliţiştii au verificat un număr de 631 de autovehicule, din care 23 înmatriculate în alte state, 108 atelaje hipo, 15 mopede și 53 de bicicliști, fiind legitimate totodată, 874 de persoane.
Cu ocazia desfăşurării acţiunii, poliţiştii au constatat două infracţiuni la regimul rutier, au aplicat 172 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 56.625 de lei, au reţinut 2 permise de conducere şi au retras 7 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii desfăşoară permanent activităţi de prevenire, descoperire şi combatere a faptelor antisociale, pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică cetăţenilor judeţului Bacău.