Am fost în Valhalla…

Mai precis în berăria Valhalla (care nici măcar site funcțional nu are!). Oamenii care au pus la punct afacerea au fost atenți la detalii (chestiile alea mici care fac diferența) și la obiceiurile culinare ale românilor (un popor pentru care primează cantitatea, calitatea și diversitatea venind, undeva, pe locurile 11 – 12). Nu vreau să mă leg de detaliile amenajării, întrucât nu sunt nici designer de interioare, nici arhitect, și nici un estet desăvârșit, cum mulți din hipsterii zilelor noastre se consideră a fi. Oamenii au preluat o casă evreiască, înconjurată de blocurile comuniste ale anilor ’60, rămasă, prin cine știe ce minune, nedemolată la vremea respectivă. Au spoit-o, i-au pus firmă și s-au concentrat (era cât pe ce să zic “focusat”) pe amenajarea interioară. Drakkar pe post de bar, butoaie pe post de mese/jilțuri în unele zone, mobilier rustic, candelabre din sticle de bere (unii le-ar zice “artă”, alții “kitsch” – dar gusturile nu se discută). Spațiu aerisit (mai ales de când cu legea antifumat), separeuri pentru cei ce vor a-și asigura o prezență discretă și, de curând, o imensă terasă în aer liber (pleonasm), înconjurată de un gard de genul celui văzut în Marea Evadare, mai puțin sârma ghimpată (rolul gardului l-am aflat recent, pe propria-mi piele: sistem de protecție antiboschetari/anticerșetori).
Restul se poate vedea aici: Et in Valhalla ego