.

Se va rezolva problema...

Cum care problemă? A prețurilor. Că de un an și ceva prețul primelor...

Ce trebuie să știți...

Alegerea unei bijuterii nu este un lucru simplu, mai ales dacă e vorba...

Ce trebuie să știți...

Proiectorul LED este un dispozitiv care utilizează diode emițătoare de lumină pentru a...

Ce mai dăm de...

Pisica ar trebui, normal, să prindă șoareci, și, deci, să nu avem noi...
AcasăActualitateAfaceriANPC amendează Enel...

ANPC amendează Enel Energie cu 52 milioane de lei pentru nerespectarea legislației în facturarea energiei electrice

Este cea mai mare amendă aplicată unui furnizor de energie electrică în România

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a impus o amendă record de peste 52 milioane de lei, echivalentul a 10,4 milioane de euro, operatorului economic Enel Energie pentru nerespectarea prevederilor din Ordonanța de Urgență privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale. Aceasta s-a întâmplat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, potrivit unui anunț oficial făcut astăzi de ANPC.

Potrivit sursei citate, ANPC a constatat că Enel Energie nu a respectat prevederile legislației în vigoare în privința facturării consumului lunar de energie electrică. Facturarea pentru consumurile cuprinse între 93 kWh și 100 kWh pe lună a fost făcută la un preț final al energiei electrice mai mare de 0,80 lei/kWh, în loc de prețul maxim de 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, așa cum prevede legislația.

De asemenea, Enel Energie a aplicat tarife mai mari pentru consumurile cuprinse între 255,01 kWh și 300 kWh pe lună. Astfel, primii 255 kWh trebuiau facturați la un preț de maxim 0,80 lei/kWh, iar consumul care depășește această limită ar fi trebuit să fie facturat la prețul de 1,30 lei/kWh, cu TVA inclus. Operatorul economic nu a respectat aceste prevederi, fapt care a afectat aproximativ 303.196 de locuri de consum, generând un prejudiciu lunar de aproximativ 3.536.929 lei, potrivit ANPC.

ANPC a subliniat că această metodă de facturare a fost aplicată începând cu 1 ianuarie 2023 și a afectat între 19.000 și 44.000 de locuri de consum lunar, afectând direct un număr semnificativ de consumatori casnici români. Ca urmare a acestor constatări, ANPC a decis să amendeze Enel Energie cu 52.019.254,19 lei, echivalentul a 10.403.850,83 euro, reprezentând 1% din cifra de afaceri anuală a operatorului economic.

ANPC a precizat că consumatorii afectați de aceste practici nelegale pot solicita restituirea diferențelor direct de la operatorul economic. Această acțiune de control extinsă la nivelul tuturor clienților Enel Energie este parte a eforturilor ANPC de a asigura respectarea legii și protecția drepturilor consumatorilor pe piața de energie electrică și gaze naturale din România.