Nouă din zece români jură pe roșu că ardeii umpluți reprezintă unul dintre preparatele românești tradiționale. Este și nu este adevărat. Depinde de modul în care definim sintagma de “produs tradițional”. Și de modul în care această sintagmă este localizată temporal. A priori, un produs tradițional este un produs a cărui preparare se pierde în negura timpurilor. Această “negură”, în cazul produsului despre care facem vorbire (termen avocățesc, dar deh, nimeni nu-i perfect) se întinde doar de la aducerea ardeiului gras din Lumea Nouă (1492, Cristofor Columb) și până în zilele noastre – circa o jumătate de mileniu. Dacii, carpii, costobocii, cumanii și pecenegii nu aveau în meniu acest produs. Nici rumânii, până la incursiunile otomanilor în Valahia ori Moldova. Pot afirma, cu mâna pe cord, că Alexandru cel Bun, Domn al Moldovei între 1400 – 1432 (o domnie mai lungă decât a lui Nicolae Ceaușescu ori a lui Ion Iliescu), care a pus Bacăul pe hartă (în 1408), n-a gustat în viața lui ardei umpluți, nici cu garnitură de mămăligă din porumb, nici cu garnitură de cartofi prăjiți.
Continuarea, AICI.
