(continuare la articolul precedent)
Secolul XXI a debutat sub auspiciile oarecum profetice, precum că acesta va fi unul religios sau nu va fi deloc. Asistăm pe zi ce trece, la alternativele lansate de promotorii globalismului cu privire la o nouă religie, la o religiozitate formală, o conformare exterioară la diferitele coduri etice ale multitudinilor de religii actuale, care ne învăluie de pretutindeni. Acestea vor să ne arate întru-un mod repetitiv și oarecum triumfător, superioritatea unei civilizații care a asilmilat și a dezvoltat cu precădere latura religioasă a umanului.
Prin promovarea noilor religii, multe dintre ele de-a dreptul utopice dar aflate sub masca unui umanism iubitor de om (și nu de Hristos-Dumnezeu), ecumenismul propăvăduiește instaurarea împărăției lui Antihrist pe acest pământ. Este un moment de profundă și prelungită criză umană, una care ar trebui să provoace o redeșteptare spirituală în fața vicleanului duh ce luptă din răsputeri pentru a ne desprinde de credință și a ne face lucrători pentru noul templu babilonic al împărăției satanice (care are ca principale scopuri o nouă ordine pe plan economico-social și o nouă ordine a lucrurilor pe plan religios (panreligie), adică instaurarea Noii Ordini Mondiale și a Noii Religii Mondiale).
Prin ideologia promovată, Noua Eră (New Age) îi va face pe unii creștini să fie cu totul bulversați la orice pare să fie asociat cu mișcarea pe care o presupune această eră, îndeosebi în legătură cu teoriile conspirative. Punerea în practică a celor stabilite pe agenda politică a mișcării New Age devine de-a dreptul periculoasă, deoarece ea este întemeiată pe modelul holist, pe monismul panteist absolut. În consecință, mișcarea New Age este antiteistă (adică împotriva lui Dumnezeu) și anticreștină.
Din păcate, globalismul și integrarea tuturor culturilor nu permite exprimarea unor opinii valabile doar în contextul unei anume culturi, care va părea astfel, irelevantă pentru o alta. În plus, nu se va putea interveni în cultura unei țări, pretinzându-se o schimbare a tradițiilor. Unitatea tuturor religiilor este în fapt, obicetivul principal urmărit de mișcarea New Age, o unitate în care, deși este permisă existența religiilor variate, fiecare religie
este privită ca învățând același adevăr central: divinitatea umanității. În lumnia acestei noi ideologii, creștinismul este reinterpretat și redefinit de adepții mișcării ca un ,,creștinism ezoteric”. Ecumenismul profund inter-religios este mișcarea care încearcă să valorifice înțelepciunea tuturor religiilor lumii, mai vechi sau mai noi: hinduismul, budismul, islamismul iudaismul, taoismul, sintoismul, creștinismul în toate formele sale, religiile native și ale zeilor religiilor din întreaga lume.
Conform noilor teorii, în valorificarea acestei înțelepciuni constă ultima speranță de supravețuire a planetei pe care o denumim ,,casa noastră”. Pentru modul nostru de simțire și de înțelegere, tragedia acestor vremuri constă în inconștiența față de o conspirație la nivel spiritual, care este adevărată și aproape deplin concretizată de-a lungul evoluției umane; este cea a puterilor demonice și a diavolului, care de la început a plănuit detronarea lui Dumnezeu în umanitate și ridicarea ulterioară a omului la nivelul de conștiență divină, cândva refuzată de Dumnezeul creator al omului. Dacă doriți să vă edificați, această conspirație este dezvăluită încă din primele pagini ale Bibliei și reprezintă iluzia spirituală fundamentală de care suferă mișcarea New Age: oferirea statutului de Dumnezeu omului. Iată și pasajul din Biblie referitor la această dezvăluire: (…) ,,Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: `Să nu mâncați din el, nici să vă atingeți de el, ca să nu muriți!` Atunci șarpele a zis către femeie: `Nu, nu veți muri! Dar Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca din el vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul`” (Biblia – Facerea – 3: 4-5). Această conspirație, inițial îndreptată împotriva lui Dumnezeu a avut efect doar asupra omului, ducându-l la căderea în păcat, stare în care se găsește imediat după crearea lui și până în zilele noastre, așa cum amplu ne dovedeește întreaga istorie a umanității. Cu toate acestea, și parcă împotriva oricăror concepte futuriste și fanteziste, decăderea omului pare să accentueze tot mai mult nevoia lui de credință în adevăratul răscumpărător al omenirii, Iisus Hristos.
Graba politică de a se conforma noilor concepte în privința atitudinii față de aspectul religios al vieții, a tuturor cercurilor și centrelor de putere din lume, nu face decât să confirme autonomizarea conștiinței globale în raport cu Dumnezeu, mutarea definitivă în conștiințele personale a centrului de atracție și raportare, de la Dumnezeu la om. Iar de aici la demon, nu mai e decât un pas…
Pe parcursul istoriei, omenirea a căutat refacerea unității antebabilonice sub diferite forme, toate având însă caracteristica uitării adevăratului Dumnezeu, a anulării prezenței Dumnezeului celui Viu, Hristos, din conștiința umană și înlocuirea lui cu Antihristul.
Mișcarea ecumenică este necunoscută de mulți dintre credincioși, iar evoluțiile ei în
sânurile ortodoxiei pricinuiesc neliniști și probleme de conștiință. Deși pentru unii poate părea cel puțin ciudat, s-a dovedit că ecumenismul amenință Biserica Ortodoxă, deoarece acesta alunecă tot mai mult spre practici conciliant-sincretiste, care combat în mare măsură principiile de bază ale credinței ortodoxe. Pentru că, așa cum afirma un înalt prelat, ,,nu trebuie să uităm că dreapta credință este prima condiție esnțială a mântuirii omului, potrivit cu mărturisirea patristică insuflată de Dumnezeu, care spune că cel care vrea să se mântuiască trebuie mai întâi să țină credință sobornicească, pe care dacă nu o va păstra fără șovăire, întreagă și fără prihană, se va pierde pentru vecie. Așadar, dacă mesajul mântuitor al ortodoxiei noastre se va pierde printre alte mesaje înșelătoare ale celor de altă credință, de dragul unui vis ecumenic utopic, atunci se va pierde și nădejdea mântuirii lumii”. După părerea multor teologi, biserica noastră ortodoxă este prin însăși natura ei ecumenică (universală), în adevăratul sens al cuvântului. Ea și-a deschis brațele tuturor, fiecărui neam și fiecărei epoci, adunându-i deopotrivă pe toți la ea, potrivit chemării lui Hristos: ,,Veniți la mine toți”. Această însușire constitutivă și firească, este revendicată azi de două mișcări care exprimă ,,duhul epocii”: ECUMENISMUL și GLOBALISMUL. Așa cum am mai spus, procesul globalizării este unul impus de forțe politico-economice puternice și propune modelul unei lumi unificate, în timp ce ecumenismul acționează în spațiul religios, urmărind împlinirea visului unui creștinism unit, ce țintește în cele din urmă la o religie ecumenică, la panreligie. Și pentru ca aceasta să reușească, religiile lumii vor trebui ,,să accelereze ecumenismul și să creeze fundații religioase mondiale comune, care să afle mijloace și oameni religioși inspirați, capabili să găsească soluții la problemele mondiale; să înalțe steagul O.N.U. în toate locurile de cult; să se roage și să organizeze rugăciuni comune mondiale ”(Din volumul ,,Noua Geneză” semnat de Robert Muller, fost sub-secretar al O.N.U și unul dintre promotorii Noii Ere).
Ideea ecumenismului, care este definit ca o mișcare ce declară că are ca scop unitatea lumii creștine divizate (ortodocși, catolici, papistași etc) poate produce emoții pentru fiecare suflet sensibil de creștin și poate într-un final corespunde dorințelor lui profunde. Aceasta este și ideea adaptată de ecumenism, dar visul lui unionist, vis prin excelență duhovnicesc, îl sprijină pe străduințele omenești și nicidecum pe lucrarea Sfântului
Duh; ecumenismul, dizolvă conștiința apartenenței credincioșilor la biserica din care fac parte. Potrivit învățăturii ortodoxe, numai El, Sfântul Duh, poate atunci când află în om pocăință și smerenie să facă din acest vis realitate, iar mult dorita unire, atunci când se va înfăptui, nu va fi altceva decât o minune a lui Dumnezeu. Și ca o scurtă concluzie, vă reproduc câteva din spusele părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa, edificatoare pentru o astfel de temă, una de altfel, inepuizabilă: ,,Totalitarismul se exprimă tot mai mult în viața bisericii prin organizații internaționale pretins ecumenice, care impun de fapt o
nouă religie, o nouă liturghie fără nicio sacralitate, fără taine și fără ritual, desacralizare la care, din nefericire, se pretează și unii reprezentanți ai clerului ortodox”.
Tocmai de aceea, viața trebuie trăită în perspectiva Învierii. Modul divino-uman de existență făcut posibil prin întruparea lui Hristos, Cel care suprimă toate distanțele între dumnezeiesc și omenesc, este și trebuie să fie viața trăită ca dar al lui Dumnezeu, în care toate acțiunile, faptele, trăirile și sentimentele se vor raporta la singurul criteriu real, adevărat și absolut, persoana divino-umană a Mântuitorului.
,,Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Biblia – Sfânta Evanghelie după Ioan – 14, 6). Pe acest adevăr se fundamentează biserica, întreaga viață trăită de fiecare credincios în parte, ca viață în Hristos, în care lumea se lucrează, se gândește, se iubește așa precum Dumnezeu o gândește, o lucrează și o iubește. Așadar, să ne gândim și să ne rugăm cu smerenie la bunul Dumnezeu, dar să fim și mereu atenți în fața pericolelor pe care noile vremuri ni le pun în cale prin lucrarea răului. Începutul sfârșitului este încă blând, aproape insesizabil… Dar semnele sunt clare… (VA URMA)
ROMULUS DAN BUSNEA
