La sfâsitul lui 2012, Editura „Tipo Moldova” din Iasi a publicat în „Colectia Opera Omnia- publicistica si eseu contemporan”, cartea profesorului si poetului Dan Sandu (n.31 martie 1954, Targu Ocna, profesor de limba si literatura romana la scoala din Berzunti) intitulata „Valeriu Filimon – Epistole catre Dan Sandu”, volum ce însumeaza un numar impresionant de scrisori pe care marele om de cultura Valeriu Filimon (n.12 octombrie 1931, Slanic-Molodva – d.28 iulie 2004, Bucuresti) – filolog, critic literar, publicist si poet, slanicean prin origini, le-a scris si trimis lui Dan Sandu, într-o corespondenta purtata între cei doi de-a lungul anilor.
Personalitatea celui care a fost Valeriu Filimon (coleg de promotie si prieten cu Nichita Stanescu) este evocata de poetul Dan Sandu, care aminteste in postfata cartii de cele peste 100 de ravase scrise inainte si dupa 1989, adevarate bijuterii literare, marturii de viata, cu trairi si stari firesc omenesti, dar imbracate in frumosul vesmant al graiului romanesc, al unei poezii din care se distinge un profil de o unicitate aparte:
„Eu l-am cunoscut in toamna anului 1973, la una din întrunirile Societatii literare „Relief Românesc”. Ne-am împrietenit „din prima”! Nu stiam ca-i voi fi student… si, mai ales, Prieten!
Am descoperit cu stupoare ca avem radacini comune. Si asta explica multe. Pe vremea aceea înca mai merita sa fii tânar si sa plângi pe umarul unui vers…
Ne-am despartit, mai apoi… Eu ma reîntorceam pe meleaguri trotusene sa fac apostolat, el ramânea în „turcitul Bucuresti” sa lupte cu absurdul care ne învenina existenta.
Cele peste 120 de scrisori cu care m-a onorat Domnia Sa, stau marturie întru cele afirmate mai sus. Si-a facut un crez din a-si apara ideile cu argumente si cu credinta în Dumnezeu. S-a batut permanent cu mediocritatea care obstacula libertatea de exprimare, si-a închinat cu pasiune si talent condeiul sau de sincer slujitor al literaturii tiparite.
A fost un OM! Om de aleasã cultura, cu zilele si, mai ales, noptile patrunse de lumina „mierie” a cartilor care-l trudeau neostoit, asa cum copilaria i-a „împletit solarele cosuri cu bucurii”, desigur, pe Valea Slãnicului”.
In prefata cartii, conf. univ. dr. Ioan Danila creioneaza portretul lui Valeriu Filimon, in cateva tusuri scurte, definitorii: „Scrisorile pe care le-a primit dinspre Capitalã înainte si dupã 1989 portretizeazã cum nu se poate mai bine un cerebroton, adicã un intelectual rasat, rãvãsit de întrebãri existentialiste, mãcinat de imperfectiunile vietii sociale si, din pãcate, si ale celei academice ori scriitoricesti.
Cine parcurge atent textele lui Valeriu Filimon va întelege repede cã se aflã în fata unei creatii literare multiplicate si nicidecum nu are de a face cu o obligatie protocolarã (rãspunsuri la provocãri). Este atâta lirism, sunt atâtea metamorfoze, îmbie la atâtea ceasuri de reflectie, încât pãrerea cã scrisoarea este una artisticã devine iute convingere”.
Intru frumusetea randurilor asternute cu patimi si simtiri fierbinti, iata una dintre scrisorelele lui Valeriu Filimon, ce-l are ca fericit destinatar pe poetul din Berzunti:
„Dãnutule,
Sînt o povarã pentru cei din jur. Presimt cã dorinta ascunsã este sã pier. Prea am supãrat pe înconjurãtorii mei cu sabia fruntii.
Ei stau însã linistiti, iar eu mã frãmânt ca sã pot rãspunde hãturilor.
Voi fi la Sîngiorz peste douã zile, dar nu stiu dacã nu mã întorc fãrã zile. Am fost pregãtit ca de neîntoarcere. O mai mare grijã nici cã am vãzut.
Nimic nou! Ar fi banal sã spun cã nãdejdile mor sau cã certitudinile sînt ucise.
Cred cã de aceea românul a fãcut troite: de adãpost în disperare.
Sã nu-l batã ploaia, sã nu-l mãnînce lupii, sã nu-l mãnînce semenii.
Atît. Îti voi scrie de Sus.
Cu dragoste statornicã,
Maître”.
Ca un motto atat de adaptabil zilelor noastre, am ales o fraza dintr-o alta scrisoare semnata de Valeriu Filimon: Si la noi stãrile sînt încordate. Punct. Sub fiecare zîmbet luceste ascuns un sis”.
Romulus Dan Busnea
