Bibanul de mare este un pește comun în Mediterana și în Marea Neagră, dar îl găsim și pe coastele Atlanticului, din sudul Marocului și până în Bretania și Irlanda, dar și în Canalul Mânecii, ori în zonele de coastă la Marea Nordului ale Belgiei, Olandei, Danemarcei, Germaniei, Suediei, Norvegiei, Scoției și Angliei. Dacă britanicii îi zic seabass (deși bass ar fi fost suficient), la francezi se cheamă loup de mer ori bar commun, în funcție de domiciliu: Mediterana ori Atlantic. În ciuda divergențelor cvasimilenare, turcii și grecii îi spun aproape la fel: levrek, respectiv lavraki. Italienii din nord și slavii de la Adriatica îl știu ca branzino, respectiv brancin. În restul Italiei este cunoscut drept spigola, în timp ce în peninsula iberică i se zice robalo (sursa). N-am făcut toată această poliloghie pentru a epata, ci pur și simplu pentru a mă scuti de a răspunde la întrebări de genul “Da’ la noi în Italia, come se dice?”.
Am mai pregătit biban de mare pe care l-am luat gata filetat și congelat. De data aceasta am găsit proaspăt (evident, de crescătorie), la raionul de pescărie din Auchan (fostul Real). Prețul acceptabil, cam ca la dorada: 35,99 lei/kg.
