Tineri cercetaţi pentru furt calificat Poliţiştii din cadrul Poliţiei Tg. Ocna au identificat, în urma investigaţiilor efectuate, doi tineri suspectați de săvârșirea unor infracțiuni de furt.
Din cercetări s-a stabilit că George G., de 21 de ani şi Nicolae B., de 23 de ani, ambii din Tg. Ocna, au sustras la data de 16.01.2013 din curtea părţii vătămate, Neculai G., de 67 de ani, din Tg. Ocna, şase găini, pe care le-au valorificat ulterior.
De asemenea, în noaptea de 16/17.01.2013, în timp ce se aflau la o petrecere au sustras din buzunarul gecii lui Neculai B., de 32 de ani, din Tg. Ocna, două telefoane mobile.
Bunurile sustrase au fost recuperate în proporţie de 50 %, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Au sustras o autoutilitară şi au fost depistaţi de poliţişti Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Bacău, au stabilit în urma cercetărilor efectuate, că doi minori, de 17 şi 15 ani, ambii din municipiul Bacău, au sustras o autoutilitară parcată pe strada Calea Romanului din municipiu, proprietatea părţii vătămate Constantin M.
Autovehicului a fost condus de minorul de 15 ani, fără ca acesta să posede permis de conducere, într-o zonă izolată din apropierea municipiului Bacău, unde în perioada următoare, împreună cu alţi trei minori de 13, 14 şi 15 ani, toţi din Bacău, au provocat distrugeri autovehicului, cauzând un prejudiciu de 6000 lei.
Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.
Cercetată de poliţişti pentru înşelăciune În urma cercetărilor efectuatae poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Bacău, au identificat-o pe Lidia C., de 56 de ani, din Timişoara, suspectată de poliţişti de săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune.
Astfel, poliţiştii au stabilit că în perioada iulie- august 2012, femeia de 56 de ani, prin intermediul anunţurilor la mica publicitate privind oferte de muncă în străinătate, a prejudiciat opt părţi vătămate din judeţul Bacău, cu suma de 1200 euro.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.
Reţinuţi după ce au sustras bunuri Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Buhuşi au stabilit în urma cercetărilor efectuate că doi tineri de 24 şi 23 de ani, din Buhuşi, au sustras bunuri din patru imobile de raza oraşului, cauzând un prejudiciu de 4500 lei.
Faţă de cei doi a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând să fie prezentaţi Judecătoriei Buhuşi cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Cercetaţi pentru furt calificat, după ce au sustras componente de sondă Doi bărbați de 21 și 31 de ani, din comuna Dofteana sunt cercetați pentru furt calificat după ce s-a stabilit ca au sustras componenete de sondă.
Din cercetările efectuate de poliţiştii din Dărmăneşti a rezultat că Ştefan G., de 31 de ani şi Valentin M., de 21 de ani, ambii din comuna Dofteana, au sustras în perioada aprilie 2012- ianuarie 2013, mai mulți transformatori de la sondele petroliere din zonele Boiștea și Lapoș, cauzând un prejudiciu total de 9000 lei.
Polițiștii au identificat și ridicat mai multe subansamble de la transformatorii sustrași, bunuri care urmau să fie comercializate la centre de colectare a deșeurilor feroase și neferoase.
În cauză se efectuează cercetări faţă de cei doi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Arestaţi preventiv pentru ultraj contra bunelor moravuri şi port ilegal de armă albă Mihai D., de 27 de ani, din Bacău şi Aurelian M., de 22 de ani, din comuna Ardeoani, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi port ilegal de armă albă, au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti cu propunere de arestare preventivă.
Instanţa a emis pe numele celor doi mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile şi au fost conduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.