După aprige dispute care au durat patru zile (18 – 21 decembrie), și la care au participat aproape 100 de jucători din România și Bulgaria, învingătorul finalei concursului național de table desfășurat la Bușteni a fost desemnat Neculai Bânțu din orașul-stațiune Târgu-Ocna, care a intrat în posesia marelui premiu pus în joc, un autoturism Skoda Citigo!
Se confirmă astfel titulatura orașului Târgu-Ocna de capitală a jocurilor cu zaruri, localitate care a dat printre alții și pe Neculai Drăgănuță, campion național și european la backgammon, președintele Asociației Române de Backgammon, care își are sediul tot în Târgu-Ocna!
Foarte interesantă și palpitantă evoluția jocurilor, întrucât în marea finală, Neculai Bânțu a repurtat 12 victorii din 15 posibile, la egalitate cu locul 2, dar cu victorie în meciul direct, una obținută cu multă sudoare în fața unei doamne din Bulgaria, Maya Peycheva, cunoscută ca una dintre cele mai bune jucătoare de backgammon din lume!
Iată și clasamentul final al primei ediții a concursului național de table:
Locul I și Marele Premiu – un autoturism marca Skoda Citigo – Neculai Bânțu (Târgu-Ocna), Locul II – Maya Peycheva (Bulgaria), Locul III – Radu-Octavian Neboisă (Piatra-Neamț), Locul IV – Valentin Petrescu (Ploiești), Locul V – Ion Țiploiu (Onești),
Locul VI – Dobromir (Bulgaria), Locul VII – Alin-Umberto Chițu (Bușteni),
Locul VIII – Daniel Tudose (Roman), Locul IX – Adrian Nițu (Brașov), Locul X – Stela Storociuc (Suceava).
La concursul de backgammon, s-au impus următorii jucători:
Locul I – Dorel Leon (Bacău), Locul II – Eugen Lazăr (Bacău), Locul III – Aurel Uțu (Brașov);
Consolare – Locul I – Maya Peycheva (Bulgaria), Locul II – Georgy B. (Bulgaria)
Premiul de excelență – Emanoil Savin (primarul orașului-stațiune Bușteni), Premiul fair – play – Cristian-Nicolae Antochi și Liviu Ciucu (ambii din Dorohoi), Premiul pentru cel mai tânăr participant – Alexandru Biota (16 ani, Bușteni), Premiul pentru cel mai vârstnic participant – Petre Oleniuc (78 ani, Botoșani), Premiul doamna turneului – Maya Peycheva (Bulgaria), Premiul mass-media – Radio-Tv Kit Onești.
Pentru albumul cu amintiri, învingătorii au avut șansa să se fotografieze alături de renumiții actori George Mihăiță și Marcel Iureș, precum și de primul cosmonaut român, Dumitru Prunariu, aceștia fiind distinși cu titlurile de ,,Cetățean de onoare al orașului Bușteni”, în cadrul unei festivități desfășurate luni, 22 decembrie, la Primăria Bușteni. Edilul-șef al orașului, Emanoil Savin, împreună cu Ana-Maria Brînză și Marcel Pavel, le-au oferit câte un trofeu și o diplomă de excelență. Aceștia au mai fost felicitați pentru distincția primită și de campionii Alina Dumitru (judo) și Lucian Bute (box), sosiți la Bușteni special pentru acest eveniment.
Încântat de competiția pe care a nășit-o, primarul Emanoil Savin a declarat că dorește ca finala de anul viitor a concursului național de table să se dispute tot la Bușteni, pentru care garantează o susținere financiară de peste 20.000 de dolari.
,,Mă bucur nespus că cel mai bun jucător de table din România este din Târgu-Ocna, fapt ce confirmă încă o dată, rezultatele de excepție obținute atât la table cât și la backgammon de către membrii asociației noastre. Îi felicit deopotrivă pe toți, fie ei învingători sau învinși, pentru curaj, dăruire și fair-play, iar organizatorilor, partenerilor și sponsorilor competiției le mulțumesc pentru modul în care s-au implicat în susținerea și desfășurarea tuturor etapelor acestui concurs de mare anvergură, care va deveni cu fiecare nouă ediție unul de tradiție, un brand dacă vreți, pentru sportul și turismul românesc”, a declarat președintele Asociației Române de Backgammon din Târgu-Ocna, Neculai Drăgănuță, campion european la backgammon, organizator, sponsor, arbitru și director de turnee.
Romulus Dan BUSNEA