Caravana Siguranței Rutiere a fost prezentă în școlile din municipiul Bacău

Acțiunile desfășurate de polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiza și Prevenirea Criminalității împreună cu polițiști ordine publică şi poliţie rutieră, pentru creșterea gradului de siguranță al elevilor au continuat și ieri în județul Bacău.

Cu sprijinul Direcției Rutiere din cadrul I.G.P.R. Cravana Siguranței Rutiere a fost prezentă în municipiul Bacău. Autospecializata Direcției Rutiere, inscripționată cu deviza “ALEGE VIAȚA” și dotată cu echipamente și materiale preventiv–educative a poposit astăzi în zona unităților de învățământ din municipiul Bacău.

Polițiștii le-au explicat celor mai mici participanți la traficul rutier cum trebuie să acționeze pentru ca drumul lor spre școală sau spre casă să fie unul sigur, lipsit de evenimente care le-ar putea întrista copilăria. Fiecare elev a primit din partea polițiștilor materiale cu recomendări preventive realizate în sprijinul campaniei “ALEGE VIAȚA”.

STRADA NU ESTE LOC DE JOACĂ!
Copii să evitem accidentele, învăţând şi respectând câteva reguli de circulaţie!

• Circulați doar pe trotuar. Pe drumurile unde nu exista trotuare, circulaţi întotdeauna pe partea stânga, cât mai aproape de marginea drumului, astfel ca maşinile care circulă pe partea carosabilă să vină din faţa voastră.
• În caz de vreme rea (ploaie, ceaţă, polei, ninsoare, viscol) să fiți mai atenţi atunci când traversați strada.
• Nu staţionați pe bordura trotuarelor deoarece vă puteți dezechilibra şi ajunge în faţa maşinilor!
• Traversați strada numai pe trecerea de pietoni. Nu fugiți pe trecerea de pietoni, opriți-vă pe marginea acesteia şi așteptați ca maşinile să se oprească pentru a vă permite traversarea!
• Acolo unde sunt instalate semafoare, așteptați cu răbdare apariţia luminii de culoare verde şi să traversați numai pe această culoare!
• Culoarea verde a semaforului arată ca se poate traversa în siguranţă, dar şi în acest caz trebuie să vă asigurați din ambele sensuri, pentru că pot exista şi şoferi neatenţi.
• În intersecţiile unde nu exista semafor, traversarea se va face numai pe la colţul străzii, după o atentă asigurare că nu se apropie nicio maşină din ambele sensuri de circulaţie.