Mi-a trebuit oleacă (regionalism moldovenesc echivalent cu 5 până la 10 – funcție de age, sex, location – al ardelenescului o țâră) de timp până m-am prins cum funcționează grătarele astea americănești pe gaz din butelie. Mai ales că au încorporat și un termometru, numai că trebuie să fii atent la scala pe care te uiți: cea în ˚F (principală), ori cea în ˚C (secundară). Odată dumirit, am executat pe el legume (ardei grași, vinete, sparanghel, carne de porc), cartofi, ciuperci, pește (macrou de Pacific Ocean), ba chiar și skinless sausages (echivalentul american pentru mititeii românești). Pregătit fiind, sub un clar de semilună californian, am purces la pregătirea somonului.
Pe somon l-am pregătit simplu (așa cum, dacă aveți suficientă răbdare, veți citi mai la vale): sare, piper, ulei de măsline. La cină, am rămas siderat când, cineva (nu dau nume) zis-a: “Somonul ăsta, pregătit de tine, este mai bun decât cel de la orice restaurant!”
Continuarea articolului o puteți citi AICI.
