În 1975 lui Ceaușescu îi cășunează să lichideze datoria externă a țării. La Plenara CC al PCR din 12 aprilie 1989, acesta anunță că s-au rambursat cele 21 miliarde de dolari (din care peste 7 miliarde de dolari reprezentau doar dobânzile la creditele contractate), datorii acumulate în perioada 1975-1989. Bineînțeles, astăzi stăm mult mai bine, avem doar puțin peste 100 miliarde de euro datorii externe. Nu ăsta era subiectul articolului, doar contextul. Plățile făcute au necesitat exporturi masive, concomitent cu reducerea aproape la zero a importurilor. Prin ultimii ani de existență a Republicii Socialiste România, cam după 1980, începe să devină tot mai vizibilă criza alimentelor și nu numai.
Mai întâi au dispărut produsele “de lux”. Conservele de sardine portugheze în ulei, cafeaua boabe (verde sau prăjită), bananele și citricele (care apăreau doar în tolba lui Moș Gerilă) sunt doar câteva exemple. Au urmat alimentele de bază, care se dădeau “la cotă”: 1 L de ulei, 1 kg de zahăr, 1 kg de făină, 10 ouă, 1 pachet (250 g) de unt – pe lună, de persoană. Ultima cartelată a fost pâinea. Se găseau în schimb, din belșug, “creveți” vietnamezi, mazăre la borcan, fulgi de cartofi, macaroane, pește oceanic congelat. Uneori “se băga” parizer, tacâmuri de pui (renumiții “Frați Petreuș”), adidași și calculatoare (denumirile populare ale copitelor, respectiv capetelor de porc). Cafeaua a fost înlocuită de “Nechezol” (un surogat bazat în mare parte pe ovăz prăjit), iar laptele și iaurtul poate le prindeai dacă te duceai să-ți lași “rând” în spate la Alimentara (mărfurile nu mai apucau să intre la raft; fie se vindeau “în spate”, fie direct din mașinile care făceau aprovizionarea). Asta este fațeta mult mediatizată, ca să vadă și cei născuți mai târziu cât de rău am dus-o în comunism. Apropo, până în 1989 nu trăiam (încă) în comunism, ci doar construiam “societatea socialistă multilateral dezvoltată”, zisă și SSMD.
Restul articolului, inclusiv rețeta, AICI.
