Ciorbă rădăuțeană (cu aproximație)

100-1024x682Despre ciorba rădăuțeană (cea adevărată) am auzit întâiași dată pentru prima oară cam prin 2004. Eram în concediu, “în stațiune”. Adică la Vatra-Dornei. Cât am stat acolo și-am colindat varii localuri, mi s-a părut ciudat faptul că, fie prânz, fie cină, unii clienți (și nu puțini) comandă doar ciorbă rădăuțeană. Decât( ;) ). La început mi-am zis că no, oamenii sunt mai puțin bogați și nu-și permit să comande un meniu întreg. M-am luminat abia când am avut și eu curiozitatea să comand așa ceva. Pentru cei care cunosc subiectul, nu cred că este nevoie de explicații suplimentare. Pentru toți ceilalți, acuma: ciorba rădăuțeanăeste o zeamă groasă-groasă, plină de bucăți de carne de pui (de regulă piept), dreasă cu gălbenușuri de ou și smântână din belșug, (ușor) usturoiată și acrită cu oțet sau lămâie. Este practic ciorba de burtă a celor cărora nu le surâde ideea de a mânca burtă de vită (mă includ și eu în această categorie).

Cu o ciorbă rădăuțeană clasică m-am delectat la Pensiunea Brădet, pe Neagra, Broșteni. A fost urmată de niște râșcovi cu mămăliguță și brânză și, bineînțeles, udată din belșug.

Ceea ce vă propun în continuare nu este varianta clasică – de unde și titlul articolului. Este o abordare puțin diferită, concepută de către consoarta mea, care nu suportă oțetul, nici măcar în salate. Ea a realizat acest preparat, contribuția mea rezumându-se la curățatul și zdrobitul usturoiului. E drept, am avut un cuvânt de spus și la tușa finală: cantitatea de borș, sare, piper, usturoi. Nici măcar poze n-am apucat să fac, totul decurgând extrem de rapid.

Rețeta, aici.