Concert aniversar la Comănești

afis-1

În fiecare an, în ziua de 5 octombrie, întreg mapamondul sărbătorește Ziua Mondială a Educației, o ocazie potrivită pentru a conștientiza rolul pe care educația îl are în formarea tinerilor și în dezvoltarea societății, în general.

Cu acest prilej, întrucât prioritatea Reprezentanței Comisiei Europene din acest an este educația, Rețeaua Națională a Centrelor de Informare ,,Europe Direct” a hotărât să marcheze această zi printr-un eveniment sau o serie de evenimente dedicate, sub genericul Ziua Centrelor ,,Europe Direct”.
Ziua Centrelor ,,Europe Direct” este un eveniment comun al întregii Rețele ,,Europe Direct” România, asigurându-se astfel creșterea coeziunii și a coerenței interne, precum și susținerea elementului de common narrative, așa cum a menționat Pia Ahrenkilde Hansen, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene în cadrul Reuniunii Generale a Rețelei ,,Europe Direct”, desfășurată la Bruxelles în perioada 19 – 22 octombrie 2015.

De Ziua Mondială a Educației, dar și pe parcursul întregii săptămâni, fiecare centru ,,Europe Direct” din țară se va implica în organizarea unor evenimente care se vor desfășura simultan în fiecare dintre cele 31 de comunități vizate de cele 31 de centre de informare, acoperind astfel nevoia de informare a comunității locale, cât și conectarea la realitatea acesteia.

Astfel, la Comănești, are loc astăzi, 5 octombrie a.c., un concert aniversar oferit cu ocazia Zilei Centrelor ,,Europe Direct” din România și a Zilei Mondiale a Educației, în organizarea Primăriei Comănești și a Centrului ,,Europe Direct” Comănești. Este un eveniment cultural-muzical dedicat mediului educațional, la care vor concerta elevi din cadrul Clubului Copiilor Comănești, alături de Cvartetul ,,Ambiance” al Filarmonicii ,,Mihail Jora” din Bacău.

Concertul aniversar se va desfășura cu începere de la ora 17.00 la Muzeul de Etnografie și Artă ,,Dimitrie Ghika” Comănești (Palatul Ghika). Sub coordonarea Cameliei și a lui Nicolae Garai, la pian vor concerta Rebeca Yin și Tamara Lazăr. Reprezentația lui Radu Sofron va avea ca instrument principal pianul, în timp ce Tamara Lazăr și Georgeta Bulgaru vor concerta la vioară, sub bagheta profesorului coordonator Costică Lazăr.

,,Centrele `Europe Direct` reprezintă un punct de contact local pentru toate instituțiile Uniunii Europene și cooperează cu alți parteneri de informare activi. Ele completează și susţin activitatea Reprezentanțelor Comisiei Europene și a Birourilor de Informare ale Parlamentului European la nivel local și regional”, a precizat Narcis Jitaru, coordonatorul Centrului ,,Europe Direct” Comănești.

Romulus Dan BUSNEA