În sala de festivități a Centrului Educativ din Târgu-Ocna a avut loc duminică, 1 iunie a.c., un concert special dedicat Zilei Internaționale a Copilului susținut de Corul de copii „Flori și Stele” din București, în colaborare cu Serviciul Umanitar pentru Penitenciare – Filiala Moldova. La spectacol au participat toate persoanele internate în centru, scopul activității fiind acela de a contribui la bunăstarea persoanelor custodiate de centru.
,,Ziua Internaţională a Copilului este un prilej de a celebra copilăria, de a implica comunitatea în derularea activităţilor destinate antrenării persoanelor internate în centrul nostru, în contexte educaţionale asociate cu reacţii emoţionale cât mai agreabile”, a declarat subcomisar de penitenciare Nicoleta Triandafil, purtătorul de cuvânt al Centrului Educativ Târgu-Ocna.
Corul de copii „Flori și Stele” a luat ființă în anul 1976, în Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea Grant – Bucureşti, susținând în mod regulat programe muzicale în biserică. A participat în anii 1990, 1991, 1992 la Festivalul – Concurs Interconfesional de Muzică Corală Religioasă „Laudae Domini” şi a obţinut de fiecare dată locul întâi, iar în 1993 a obţinut Marele Premiu. În afara concertelor susţinute în ţară, corul a mai prezentat spectacole în Germania, Franţa, Spania, Italia, Austria, Anglia, Belgia, SUA, Norvegia, Danemarca, Suedia, Olanda si Elveția. Peste tot, Corul de copii ,,Flori și Stele” a dus mesajul dragostei lui Iisus prin cântec și vers.
În perioada martie 1990 – iulie 2013, corul a susținut peste 425 de concerte și a străbătut peste 100.000 km, încântând de fiecare dată auditoriul cu acuratețea și puritatea muzicii sale.
ROMULUS DAN BUSNEA