Conduceau autoturisme și se aflau sub influența alcoolului

Polițiștii l-au depistat la data de 30.03.2013, în jurul orei 20.00, pe Cristinel H., de 36 de ani, din comuna Pîrjol, în timp ce conducea un autoturism taxi pe str. Calea Trotuşului, din Dărmăneşti și se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentraţia de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Comăneşti, unde a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal.

La aceeași dată, pe strada Atelierelor din Moinești, polițiștii l-au depistat, în jurul orei 21.30 pe Iulian P., de 28 de ani, din comuna Poduri, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cel în cauză a fost condus la Spitalul Moineşti, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal.

La data de 31.03.2013, in jurul orelor 23.30, V. Emanuel, de 42 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada General Guşă, la sensul giratoriu din intersectia cu strada Constanței a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public.
În urma evenimentului rutier s-au înregistrat doar pagube materiale.
V. Emanuel a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentrația de 1,14 mg/l alcool pur in aerul expirat și a fost condus la Spitalul Judetean Bacau, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei.
In cauză se efectueaza cercetari sub aspectul săvarsirii infractiunilor de distrugere din culpă şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o concentrație mai mare de 0,80g/l alcool pur în sânge.