CULTURA, ÎNTRE NEVOIA DE CONSUM ȘI CULTUL PLĂCERII

Zi de toamnă. Superbă. Nostalgică. Dulce amăruie, ruginie, uşor palidă, crepusculară. Mângâietoare, senzuală, cu un soare strălucitor, încă triumfător printre norii care se adună tot mai mulţi şi mai ameninţători, prevestitori ai iernii care vine…

Retras în cochilia gândurilor mele, în care doar lumina blândă a acestei zile mai pătrunde, mă detaşez de realitatea în care mă simt imponderabil, şi mă afund treptat în altă lume, cea a spiritului. O lume a stărilor profunde, în care mă mişc altfel, în care mă identific şi în care identific starea de bine, o lume în care mă simt cu adevărat liber.

Acest refugiu în lumea spiritului, este consecinţa firească a răspunsurilor pe care le caut permanent la dilemele pe care le ridică o lume aflată pe buza prăpastiei. O lume a dezechilibrelor, a înstrăinării spirituale şi a non-valorilor, a exacerbării violenţelor de tot felul, o lume artificială şi consumeristă, dominată de minciună şi păcate.

Trăim într-o apatie totală, fără vlagă fizică sau psihică, cu minţi obosite de atâta stat în faţa televizorului şi a calculatorului, o lume a cyber-relaţiilor fără sentimente sau responsabilităţi…

Succesul mijloacelor moderne de comunicare, se bazează în primul rând pe nevoia inoculată omului de a rezolva totul în modul cel mai simplu, fără eforturi şi sacrificii, stare generată de autosuficienţa unui confort fizic care are la bază hedonismul, cultul plăcerii. Se naşte astfel, conceptul de cultură de consum, care defineşte cu precădere produsele subculturale, destinate divertismentului şi satisfacţiei imediate, integrate într-un uriaş sistem comercial, fără a avea ca obiectiv crearea şi promovarea adevăratelor valori, ci doar participarea la ceea ce ni se oferă zilnic, în doze care crează dependenţă. Dependenţă de prost-gust şi vulgaritate. De indolență, infdiferență și respingere…

Ne construim identitatea culturală prin muzica pe care o ascultăm, prin emisiunile pe care le urmărim zilnic la tv, prin profilul tot mai fals al vedetelor efemere care se înmulţesc pe zi ce trece, ca ciupercile după ploaie. Prin prisma noilor mijloace de comunicare în masă, realitatea devine tot mai deformată pentru receptorul de imagini, o realitate tot mai trunchiată, care nu are un punct de referinţă, nu este legată de o lume spirituală; totul nu pare decât un text, un set de semne şi simboluri, care plutesc liber într-un joc nesfârşit. Iar noi suntem transformaţi în consumatori, creatori şi comercianţi ai acestei realităţi iluzorii, supusă trucajelor şi manipulărilor mass-mediei. În fapt, avem de-a face cu o idelogie mercantilă, respectiv tiranica domnie a plăcerii, care oferă noilor hipnotizatori ai imaginii, posibilitatea de a ne coloniza (fără să realizăm) – printr-o uniformizare a gusturilor – făcând din posesie un crez al contemporaneităţii.

Apare astfel, tot mai vizibilă tendinţa de deculturalizare a societăţii umane, o societate postculturală în care, interesul pentru cultură se prăbuşeşete în oceanul indiferenţei, unul în care, mass-media îndeplineşte din ce în ce mai bine, rolul nefast de a descuraja acest interes şi de a încuraja în schimb, cultura non-valorilor. La toate acestea, putem adăuga şi îndepărtarea omului de credinţă, prin neacceptarea perceptelor şi învăţăturilor tradiţionale, atitudine ce i se pare dogmatică şi retrogradă şi îl face să caute înţelesuri noi în textele vechi, fiind deschis în numele toleranţei, să facă loc în universul său cultural şi spiritual unor ingredinete exotice.

Aşa se explică interesul tot mai crescând pentru modalităţile alternative religiei, fenomen sesizat de strategii industriei de divertisment, care s-au orientat în consecinţă spre cărţile de iniţiere în domeniul ezoteric, ce au atins tiraje impresionante, iar filmele şi serialele de televiziune care au pus în scenă fenomene supranaturale, vampiri şi vrăjitoare, au fost cele care au urcat vertiginos în topurile de audienţă.
Pe fundalul unor monografii de cartier, care reliefează idei de istorie afectivă locală, CULTURA, singura care ne-ar scăpa de contextul marginalizării, mediocrităţii şi imbecilităţii colective, nu mai are căutare pe piaţă, decât în măsura în care poate fi transpusă pe ecran sau pe pereţii clădirilor, astfel că tot ce ţine de arta spectacolului e distracţie, tot ce ţine de carte e informaţie, iar ce ţine de muzee, nu prea mai interesează pe nimeni. Chiar şi mulţi dintre artiştii sau scriitorii retraşi în strâmta tainiţă a citadelei, fac şi ei la rându-le politică, gândind de azi pe azi în valută, pierzând marile sensuri ale menirii lor în tumultul cotidian…

Un mare scriitor contemporan, afirma cândva, următoarele:

,,Dacă ideile nu circulă, dacă limba se închide într-o zonă bine determinată, dacă oamenii cred că ei devin buricul lumii, în acel moment ne pierdem bunul cel mai de preţ, ceea ce se cheamă chintesenţa unităţii naţionale, care este conştiinţa culturală comună românească. Iar astăzi, contează mai mult ca oricând cum gândim. Pentru că, unităţile de luptă colectiva pentru supraveţuire se bazează nu neapărat pe bani şi pe producţie, se bazează pe o unitate culturală. Dacă noi vom pierde această unitate culturală, vom fi doar un spaţiu în bătaia vânturilor”.

De luat amimte…

Romulus Dan Busnea