Cum a apărut mâncarea pentru pisici?

Ei, ce mare brânză, mâncarea pentru pisici, veți spune… Că nu pot mânca șoareci sau ceea ce rămâne de la masa stăpânilor, cum se întâmplă de sute de ani… Mare moda și cu mâncarea asta, fix ce ne mai lipsea…

Ei, bine să știti de la mine ca e chiar o mare brânză! Pentru că, vă asigur, e foarte greu să mai găsești șoareci prin blocuri în zilele noastre. Iar resturile de mâncare se găsesc și mai greu dacă mănânci în oraș, dacă ești vegetarian sau dacă pur și simplu preferi chestiile nesănătoase.

În plus, de exemplu, pisicile sunt predispuse la probleme cu rinichii, de aceea există hrană specială care conține niște substanțe care sparg bulgărașii de nisip din rinichi pentru că nu vreți să știți cum se chinuie o pisicuță cu blocaj renal…

Pe la începutul secolului XIX, a început sa se discute problema comercializării unei mâncări speciale pentru pisici. Multă lume a criticat aceasta idee, spunând că pisicile se pot hrăni singure. Dar, în 1837, un scriitor francez, Mauny de Mornay, a combătut aceasta idee: “Este gândit greșit că pisica, prost hrănită, vânează mai bine și prinde mai mulți șoareci, aceasta este o eroare gravă. Pisica căreia nu i se dă mâncare este slabă și bolnavă; de îndată ce a mușcat dintr-un șoarece, se culcă să se odihnească și să doarmă; dar dacă este bine hrănită, pisica este trează mai mult timp și alunga tot ce înseamnă șoareci și șobolani”.

În 1844, un alt scriitor francez, Nicolas Jean Baptiste Boyard, a extins această idee afirmând că hrănita în mod regulat, pisica nu va face vreo pagubă, ba, dimpotrivă, va presta multe servicii pentru stăpân.

El continua să spună că este cu atât mai nejustificat să te aștepți ca o pisică să trăiască din vânătoare, deoarece pisicile prind șoareci mai mult pentru amuzament decât pentru a mânca.

Până în 1876, Gordon Stables a subliniat necesitatea de a oferi pisicilor hrană specială:

“Chiar și numai de dragul de a face (o pisică) mai valoroasă ca ucigaș de bătălie, ar trebui ca ea să aibă o hrană regulată și suficientă. O pisică ar trebui să fie hrănită cel puțin de două ori pe zi. Lăsați-o să aibă o farfurie pentru sine, pe care să o umpleți cu mâncare și pe care să o îndepărtați când se termină masa. Experiența este cel mai bun profesor în ceea ce privește cantitatea de mâncare a unei pisici, iar calitatea să fie variată. Terci de ovăz cu lapte, sau pâine albă adăugată în lapte cald, la care s-a adăugat puțin zahăr, sunt amândouă micul dejun excelent pentru pisici iar pentru cină trebuie să aibă o porție de carne. Învață-ți pisica să aștepte cu răbdare până când este servită – o pisică răsfățată este aproape la fel de dezagreabilă ca un copil răsfățat. Dacă vrei să ai pisica ta drăguță și curată, trateaz-o din când în când cu niște unt proaspăt. Nu numai că acționează ca un laxativ blând, dar, grăsimea, combinându-se în gură, cu alcalinitatea salivei sale, formează un fel de săpun natural pentru pisici și vei vedea că va începe imediat să se spele și să devină frumos curată”.

În același an, o reclamă pentru Spratt (mai cunoscută pentru fabricarea mâncării pentru câini) spunea că mâncarea lor pentru pisici a înlocuit în întregime “practica nesănătoasă de a se hrăni cu carne de cal fiartă; păstrează pisica în sănătate perfectă”.

Spratt, care a început prin fabricarea de biscuiți pentru câini, pare să fi fost și primul producător comercial de mâncare pisici.

În decursul secolului al XIX-lea și al începutului secolului XX, carnea pentru pisici și câini, de multe ori carnea de cal, a fost vândută, în Londra, de către comercianți itineranți cunoscuți sub numele de „Cats ‘Meat Men”.

Astăzi, mâncarea pentru animale se găsește în orice supermarket, dar dacă dorim să avem parte de o varietate mai mare de hrană, putem apela la un magazin de animale.