Cum îți făceai tricourile “cool” pe vremuri

Înainte de 1990, când tricourile din magazine erau prea sobre (atât de sobre că nu aveau nimic imprimat pe ele), se găsise o soluție și înflorise o adevărată industrie artizanală de personalizat articole de îmbrăcăminte.

E adevărat, unele mici ateliere meșteșugărești ale Cooperativei Muncă și Artă, făcuseră rost de abțibilduri termotransferabile și dezvoltaseră, la rândul lor, o afacere bună: cumpărau tricouri albe din magazinele de stat, le imprimau cu ajutorul unui fier de călcat – imaginea se transfera pe tricou sub efectul căldurii – și apoi vindeau produsele cu preț mai mare înapoi comerțului de stat.

Un astfel de abtibild era folosit o singură dată și, apoi, aruncat; cine locuia prin preajma unui astfel de atelier putea pune mâna pe aceste modele care, cu puțină bunăvoința, mai puteau fi folosite cel puțin încă o dată.

Cine nu avea la dispoziție așa ceva, putea apela cu încredere la o adevărată rețea de artizani, care creau propriile modele decupate din bucăți de linoleum și care erau folosite pentru a imprimă tricourile cu vopsea specială.

Dacă nu aveai un asfel de model sau nu te îndurai să plătești, luai frumos cele două volume de «Povestiri Istorice»ale lui Dumitru Almaș ilustrate de Valentin Tănase – da, da, alea în care Beatles-ii sunt haiduci) și cu o coală de indigo copiai desenele.

Lupta dintre Decebal și Traian devenea o lupta între doi cowboy, iar săbiile, puști. Pe urmă, cu mare atenție, trăgeai liniile de decupaj. După asta copiai desenul cu indigo pe linoleum și decupai matrița cu o lamă de bărbierit.

Se punea matrița pe tricou și se dădea cu “tiner”, de fapt cu o vopsea diluată cu thiner.

Astăzi, nu mai e cazul să se folosească aceste tehnici; pentru inscripționarea unor obiecte de îmbrăcăminte e mai simplu să se folosească broderii personalizate, tehnica se poate folosi pentru salopete și echipament de lucru, ecusoane, embleme, obiecte promoționale și chiar pentru halate medicale, după cum se poate vedea aici.