Am cumpărat, de la un vânător autorizat, carne de porc mistreț. Vreo trei pungi. În una aveam o bucată de pulpă cu os, cam de vreo 3 livre (aproape un kil și jumate, dacă nu sunteți familiarizați cu unitățile de măsură anglo-saxone). Le-am grijit bine la -18 ˚C în congelator, iar când am aflat că voi avea musafiri a căror legumă favorită este carnea, am scos pulpa la dezghețat în frigider. Cum știam din lecturile obligatorii că mistrețu’ nu-i chiar porc domestic ci vânat, am gândit că o să trebuiască să marinez carnea, măcar vreo două zile înainte de a o găti. Documentându-mă asiduu, m-am oprit la articolul lui Costăchel (nu că ar fi fost pe prima pagină de la Google, ci pentru că am încredere în ceea ce scrie omul acesta – n-am dat greș niciodată cu sfaturile lui) și am ales nu saramura lui Păstorel, ci o rețetă de marinadă veche de vreo trei decenii, a lui Colea Olexiuc, pe care am ajustat-o conform cantităților și gusturilor mele.
