După o zi cam răcoroasă petrecută la malul Pacificului alături de surferi și de alte vietăți marine – apropo, știe cineva ce sunt animalele din poza de mai jos, pe care până și pescărușii refuză să le mănânce?:
am ajuns acasă “ligniți” de foame. Mi-am aruncat un ochi peste “Desfășurătorul zilei” din dosarul “Vacanță cu părinții” și am constatat stupefiat că pentru seara respectivă nu era prevăzută nici o ieșire la nici o cârciumă, mai apropiată ori mai îndepărtată. Nici măcar o vizită la alimentara.
Când s-a lansat în eter întrebarea “ce mâncăm în seara asta?”, toată lumea și-a îndreptat privirile către subsemnatul. N-am avut încotro și am exclamat entuziasmat: “Fac eu, fac eu!” Așa că, în timp ce restul clanului și-a fixat niște băuturi, mi-am suflecat mânecile (vorba vine – întrucât purtam un tricou cu mânecă scurtă) și m-am apucat să identific potențialele materii prime necesare. Am verificat șifonierul cu două uși din bucătărie (pe care copiii îl numesc “frigider”) și mobilierul adiacent în care sunt păstrate, uneori pentru un timp (mult prea) îndelungat, diverse chestii necesare alimentării cu nutrienți și energie a organismului. Am selectat câteva produse (le vedeți în secțiunea care urmează) din care am hotărât că voi pregăti ceva în stil italian: paste.
Continuarea, AICI.
