Sunteți o persoană sportivă sau doar îngrijorată de siluetă? Faceți sport sau vă numărați caloriile? Cu siguranță aveți prin casă un cântar cu care vă măsurați din când în când greutatea. Iar dacă nu aveți, cu siguranță, vă gândiți să cumpărați unul.
Și de aici încep dilemele. Cum să fie, ce model, mecanic, electronic, de metal, plastic, de sticlă, cu wifi și așa mai departe…
Să vă spun un secret: orice model veți alege, va sfârși uitat sub pat. Dacă nu vă veți preocupa să-l folosiți zilnic. Iar ca să-l folosiți zilnic, trebuie să aveți timpul și banii necesari pentru a duce o viață sănătoasă. Adică, să urmați programul de sport zilnic și dieta recomandată.
În acest caz, veți folosi cântarul în fiecare zi pe post de motivațional. Când o să vedeți că azi aveți mai puțin cu 2-300 de grame decât ieri, parcă altfel o să vedeți viața.
Ideea este că orice cântar ați alege, rezultatul va fi același. Nu slăbești mai mult dacă folosești un cântar de aur. Nu cântarul vă ajută să slăbiți, el doar măsoară. Mecanic sau electronic, diferența poate să fie doar de preț. Desigur, nu-l veți folosi 30 de ani. Iar un cântar electronic a ajuns să coste infim.
Cu diferența că în cazul în care veți folosi cântare electronice, va trebui să cumpărați și baterii.
Iar dacă chiar vreți să fie totul cât se poate de ok, puteți să vă luați un cântar cu wireless, care se va conecta la smartphone și vă va spune zilnic o poveste frumoasă, cu grafice și tabele. Și nu, nu veți avea nevoie de role etichete autocolante pentru a înregistra informațiile.