Daniel Boateng, fost jucător la Arsenal, despre experiența la Aerostar Bacău: “A fost îngrozitor”

La 27 de ani, Daniel Boateng ar trebui să fie la apogeul carierei sale. Însă, fosta speranță a Arsenalului este în prezent fără club, după o serie de teste în Europa și acum caută cu disperare o cale înapoi în joc.

Fundașul originar din Enfield a fost văzut ultima dată jucând profesional în 2019 cu echipa română Aerostar Bacău, scrie Onlinegooner. Semnând un contract de șase luni, a sperat ca aceasta mișcare îl va ajuta în crieră, însă totul s-a transformat într-un coșmar.

„Aceasta a fost o experiență îngrozitoare”, își amintește, emoționat, Boateng.

„Am avut coechipieri care au vorbit bine despre România, dar a fost un pariu pe care nu l-am câștigat”, spune el.

„Locul în care mă aflam era ca un sat mic și, nu spun o minciună, obișnuiam să ne antrenăm într-o tabără militară. Iarba pe care oamenii o aveau în grădinile lor era mai bună decât ceea ce ne antrenam. ”

Daniel Boateng a ajuns la Aerostar Bacau pe 20 februarie 2019, dar a parasit echipa dupa scurt timp.

Între 2010 și 2014, cât a avut un contract semnat cu Arsenal, Daniel Boateng a fost împrumutat, pe rând, la Swindon, Oxford și la scoțienii de la Hibernian. După care, a ajuns în Bosnia (Olimpik Sarajevo), Suedia (Sodertalje), Scoția (Airdrieonians), Polonia (Rakow și Olimpia Grudziadz) și România, unde a fost, mai întâi, în vizorul Dunării Calărași.