Dacă tot mi s-a oferit cu mărinimie acest spațiu ,,de seară” de către administratorul principal al site-ului (căruia îi mulțumesc pe această cale), voi încerca prin rândurile mele (căci prin ele respir, deci trăiesc!) să vă fiu alături ori de câte ori va fi posibil, să mențin treaz spiritul din noi, să înlesnesc oarecum comunicarea, apropierea dintre noi, respectarea și promovarea valorilor, cu speranța că nimic nu e încă pierdut, că nu ne vom lăsa pradă derizoriului, banalului cotidian… Vor fi probabil seri când vă voi transmite doar un simplu gând însoțit de o cugetare, de o maximă, ce poate vă vor convinge într-un final, că noaptea este un sfetnic bun…
Mișcându-mă printre idei și răsfoind prin publicații, care mai de care mai colorate și mai tâmpe, am dat de un scurt editorial, dar punctat în maniera-i caracteristică, de poetul, pamfletarul, scriitorul, criticul, omul ,,cu tandrețe maximă”, George Stanca.
Deși surprinde și șochează uneori, nu pot să treci peste remarcile și referințele lui critice realiste, frenetice, acide, dar nicicând lipsite de o latura umană, sentimentală.
În ultimul dintre editorialele sale (de regulă foarte scurte) nu a uitat (precum alți literați) să evoce personalitatea unuia dintre cei mai prolifici poeți români contemporani, Adrian Păunescu, cel care ar fi împlinit pe 20 iulie a. c., 70 de ani (1943 – 2010).
,,Comunist. Ceaușist. Colaboraționist. Cenaclist. Orice, dar un mare, mare poet. Al poporului român. Un mare patriot. Fanatic al limbii române… E acolo cu Eminescu, Coșbuc, Vlahuță, Goga, Arghezi – alt colaboraționist de geniu; cu Alexandru, marele imnolog al neamului; cu Nichita, vraciul necuvintelor; cu Ion Gheorghe, citindu-ne istoria-n pietre… Rezumând arghezian pipăitul istoriei, poți urla: Este!”
Despre Adrian Păunescu (pe care am avut onoarea să-l cunosc personal la o lansare de carte care a avut loc la Târgu-Ocna, ocazionată de invitația unui fost membru al Cenaclului Flacăra, instrumentistul și cantautorul Mihai Teleagă), s-au scris și se vor mai scrie multe, și bune și rele, căci un astfel de fenomen poetic nu putea scăpa de păreri pro sau contra, mai cu seamă că cea mai mare parte din activitatea sa publicistică a fost legată de perioada comunistă, cu care, din păcate a și fost identificat. Prea mult și nedrept, în raport cu genialitatea sa poetică…
Cert este că fondatorul Cenaclului Flacăra – cea mai mare mișcare culturală de masă din istoria contemporană (din cauza căreia poetul a devenit incomod pentru conducerea comunistă), inventatorul sintagmelor ,,generația în blugi” și muzica tânără”, a fost o adevărată ,,uzină de poezie”, zecile sale de volume însumând peste 300.000 de versuri și depășind astfel ca întindere, una dintre marile epopei ale lumii, ,,Mahabharata” (215.000 versuri), un ,,record” liric fără precedent, atât pentru istoria literaturii române, cât și pentru literatura universală. Când mai aveți un pic de timp, dăruiți-l și poeziei; citiți și recitiți măcar câteva dintre volumele de referință ale poetului Adrian Păunescu: Repetabila povară, Pământul deocamdată, Iubiți-vă pe tunuri, Rezervația de zimbri, Totuși, iubirea, Sunt un om liber, Poezii cenzurate, Rugă pentru părinți, Antiprimăvara, Suntem pe mâna unor nebuni, Libertatea de unică folosință, Noaptea marii beții, Nemuritor la zidul morții, Ninsoarea de adio, Deromânizarea României, Copaci fără pădure, Muguri pe ruguri, Manifest pentru mileniul trei etc.
Pentru că, altfel, după cum spunea George Stanca, deculturalizarea implică pentru omenire riscuri mari: ,,Dobitocire. Aninalizare. Robotizare. Rinocerizare. Pietrificare în prostie. Duodenizare…” Subscriu celor de mai sus în totalitate!
P.S. Unul dintre mesajele testamentare adresate de Adrian Păunescu oamenilor care-şi urmează destinul:
,,Păstraţi-vă credinţa şi rămâneţi voi înşivă şi faceţi ceea ce vi se pare corect să faceţi, pentru că, până la urmă, va veni şi răsplata”.
Romulus Dan Busnea