De bună seara… /SĂ NU UITĂM, IUBIREA…

bsn Să visăm, să iubim, să fim noi înșine… Să comunicăm, să fim onești, să nu ne lăsăm pradă sentimentului indus și exasperat al preaplinului și al plafonării, al rutinei și amorțirii, stări care anesteziază orice dorințe, idealuri, aspirații, adevărate indigestii spirituale ce dau coșmaruri și tulbură grav echilibrul inetrior al fiecăruia…

Gândurile, grijile, ideile, revin uneori cu insistență, cu obstinență. Mai scăpăm uneori de ele, transfigurându-ne, aplatizând urmele nefirescului, poziționări ce nu dau roade, deseori ratate…
Suntem duși de val, ne pierdem cu firea, nu avem curajul mărturisirii și răspunderii față de aproapele nostru, nu iubim cu adevărat, ci de cele mai multe ori sentimentul cu pricina se rezumă doar la interes, la umplerea vidului de moment lăsat de pierderi dragi nouă. Mai grav este și faptul că s-au înmulțit falșii prooroci, cei ce în numele bisericii, păcătuiesc cu gândul, cu vorba, cu fapta… Căci și la ei, nu doar la oamenii politici, au început să primeze interesele personale și nu cele comune, nu cele izvorâte din iubire…

Omul zilelor noastre, nu numai că nu se mai iubește pe sine, dar nu îl mai iubește nici pe Dumnezeu și nici pe aproapele său, învățătura asupra căreia ne îndreaptă Sfântul Nicolae Velimirovici fiind una mai mult decât realistă, clară, umană:

,,Dacă izvoarele credinței sunt tulburi, și râurile sunt tulburi, pentru că așa sunt izvoarele și așa sunt râurile vieții multor, ale foarte multor oameni din vremile noastre. Chiar și cei ce s-au spălat îndată după naștere în preacuratul izvor al lui Hristos, au tulburat izvorul de lacrimi al Botezului cu felurite scurgeri murdare și otrăvitoare din spițeria filosofiei moderne și dintr-un astfel de izvor tulbure a plecat un râu tulbure. Izvor noroios, râu noroios; așa sunt dogmele tulburi ale credinței și dogmele tulburi ale purtării. Omul a început să creadă mai mult în om decât în Dumnezeu, a început să se poarte mai mult după poruncile oamenilor decât după poruncile lui Dumnezeu. Copilul s-a îndepărtat de poala părintelui său și s-a dus unde a văzut cu ochii- unde dacă nu în prăpastie? Aceasta s-a întâmplat și încă se mai întâmplă”.

De ce? Pentru că, atunci când se pustiește iubirea, atunci dezbinarea, neputința și nemernicia, împărățesc în lume. După atâtea lucruri necurate întâmplate în vremurile din urmă, ne aflăm din păcate, într-o direcție inversă sensului real al dezvoltării umane, avem de-a face cu regresul către o epocă a barbariei care evoluează spre multă violență și ură, una în care, tendința oricărei cunoașteri echivalează cu tendința de a ne substitui lui Dumnezeu, de a-l exclude pe Dumnezeu din viețile noastre, de a afirma pur și simplu, identitatea noastră cu cea a lui Dumnezeu. ,,Este mai uşor pentru omul cel muritor să măsoare adâncimile mării şi înălţimile cerului înstelat, decât să măsoare adâncul şi înălţimea înţelepciunii Dumnezeieşti care vine din voia cerului pentru mântuirea omului. De aceea se află cu mult mai mulţi fii ai oamenilor care se dăruiesc mai degrabă celei dintâi decât celei de-a doua lucrări. Mai mulţi sunt aceia care fac iscodire cu ochii lor decât cu duhul lor. Ceea ce iscodesc ochii pare mai mare, dar, de fapt, ceea ce cercetează duhul este nespus mai larg şi mai adânc şi mai lung. Fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu”. (I Corinteni 2:10)

Să încercăm așadar, până nu e prea târziu, să săvârșim orice strădanie ce ne stă în putință pentru a ne ajuta și pentru a-i ajuta pe toți cei ce se găsesc încă în întuneric și suferință. Dumnezeu ne-a arătat și ne arată în fiecare zi care este Calea, Adevărul și Viața, ne-a dat libertatea de a alege între bine și rău, de a fi noi înșine așa cum ne-a îndemnat El…

,,Viaţa este darul lui Dumnezeu pentru noi. Modul în care o trăim este darul pe care noi îl facem lui Dumnezeu” spunea Michelangelo, iar învățătura creștină, ne amintește: ,,Să avem grijă, între noi oamenii, să ne iubim”. Să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Căci, ,,cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire”. (1 Ioan 4, 7-8)

Așadar, când răutatea, indiferența și uitarea se îmbină într-o schimonosire a vieții, ca o magie ce ascunde pentru totdeauna ceea ce ți-ai dorit să vezi, să simți și să trăiești cu adevărat; când frumusețea este ascunsă în spatele hidosului care își capătă din păcate tot mai mult o aură nedorită dar triumfătoare în clipele noastre de rătăcire, să ne întoarcem privirea spre Dumnezeu, să-i ascultăm și să-i îndeplinim porunca, cea fără de care, nimic nu poate exista, nimic nu se poate închega, uni, desăvârși:
,,Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiți unul pe altul, așa cum v-am iubit Eu”. (Ioan- 15:12)
Iubirea: Legea, Îndemnul și Porunca lui Dumnezeu, după care ar trebui să se călăuzească întreaga omenire, mult mai săracă în lipsa iubirii… Nimic mai durabil și mai înălțător, decât iubirea… Căci dacă iubire nu e, nimic nu e, nimic nu suntem… Iubirea… Iubirea e totul… Eu am învățat ce este iubirea, am învățat să iubesc oamenii, chiar dacă, de multe ori, răspunsul a întârziat să apară, în ciuda a tot ceea ce am dăruit …
Dar, am învățat să și iert…
P.S. Dedic aceste rânduri bunei mele prietene Cătălina Carmen Munteanu, care cu doar câteva zile în urmă, a suferit o grea pierdere în familie…

Romulus Dan Busnea

2 COMENTARII

  1. Continui sa citesc articolele tale cu mare placere.Iti doresc succes,o vara si o viata fericita! M-as fi bucurat sa fii present la intalnirea de 33 de ani-ai fi vazut multe……un salut din Milano!

  2. Dory,
    Iti multumesc… Ti-am trimis un raspuns de pe adresa mea de e-mail…
    Sper sa-l fi primit… Sper sa dai un raspuns asa cum se cuvine…
    Cu drag si mut dor, enorm de mult dor de tine, Dan….

Comments are closed.