De Crăciun, vouă cu drag…

O dată cu Nașterea Domnului, omenirea a fost învăluită de iubire, acest real și aproape de necrezut miracol divin, hărăzit nouă pentru a trăi veșnic și curat. Pentru că, așa cum spunea părintele Stăniloaie, ,,ce poate justifica mai mult existența decât iubirea? Iubirea nu satură pe nimeni, niciodată. Deci poate fi fără sfârșit; Și de aceea poate fi și fără de început. Iubirea fără de început și fără de sfârșit dă o mulțumire deplină existenței, deci o lumină”.

Iar cea mai atotcuprinzătoare definiție a Iubirii, se află în Epistola Întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, cel mai frumos imn creștin închinat virtuții supreme a iubirii, care zice atât de frumos:

,,De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător. Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu piere niciodată. Cât despre proorocii – se vor desființa; darul limbilor va înceta; știința se va sfârși; pentru că în parte cunoaștem și în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârșit, atunci ceea ce este în parte se va desființa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, față către față; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște pe deplin, precum am fost cunoscut și eu. Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea”. (I Corinteni 13, 1-13)

Așadar, să purtăm în suflete iubire faţă de cei din jur, faţă de tot ceea ce este frumos şi minunat pe lumea asta. Pentru că, aceasta ar trebui să fie cu adevărat raţiunea care să ne conducă, o raţiune care să-şi extragă seva simţurilor din adîncul sufletului. Din iubire…

Şi pentru că fiecare dintre noi merită o fărâmă de dragoste, de poezie, de tandreţe şi beatitudine, sper să găsească în jurul lui suficiente motive de bucurie şi exaltare sufletească – un leac de suflet, un antidot la bolile incurabile ale unei lumi căreia i-a dispărut zâmbetul de pe buze, frumuseţea din jur, credinţa şi bucuria de a trăi, o societate în interiorul căreia s-a căscat un gol imens. Să avem încredere în noi şi în puterea noastră de a depăşi toate relele ce ne-nconjoară. Să credem în cuvintele divine, în învăţăturile de spirit ale celor care ne-au împlinit vieţile, şi, pe care, de regulă, îi regretăm atunci când nu-i mai avem printre noi, lângă noi…

,,Nu există pustiu. Există doar incapacitatea de a umple golul în care trăim”, spunea Octavian Paler. Să încercăm să ne eliberăm de o astfel de neputinţă şi să umplem acest gol cu multă dragoste, cu tot ceea ce înseamnă trăirea întru cele bune şi pentru cele bune, să aspirăm mereu spre înălţimi. Dar mai înainte de toate, să nu ne pierdem speranţa, căci ea izvorăşte din iubirea şi credinţa în Dumnezeu, cel care ne este Calea, Adevărul şi Viaţa…

Dumnezeu să vă fericească cu iubire!

Sărbători cu bine, sănătate și împliniri!

LA MULȚI ANI!

Romulus Dan BUSNEA