DE VIAȚĂ, DE SUFLET…

bsn

Trebuia să încep acel ciclu dedicat unor tulburătoare povești de viață, dar o serie de probleme ce mi-au îngreunat prezentarea, m-au făcut să amân cu încă o săptămână poveștile de duminică… Cu toate acestea, am rămas consecvent rubricii mele, așa că, în ciuda greutăților ivite, am reușit să mă adun doar pentru câteva gânduri a;ternute pe hârtie, în fuga clipei…

Iată-le, spre reflecție și întremare sufletească:

Lumea de astăzi, devine cu timpul, tot mai lipsită de garanţia reperelor morale, fapt ce se reflectă într-o proporţie din ce în ce mai mare în accentuarea procesului de dezumanizare, în dispariţia oricăror forme de umanism şi, chiar în pierderea credinţei.

Comunicarea afectivă dispare treptat din sfera preocupărilor noastre cotidiene, iar noi devenim din ce în ce mai expuşi deprimării induse de jungla urbană, tot mai plină de hăţişurile unor interferenţe negativiste, contradictorii, deasupra cărora planează o permanentă incertitudine; acceptăm indiferenţi şi apatici noile stereotipii ale vieţii transformate în flux continuu de informaţii şi solicitări psihice, deşi acestea, nu fac altceva, decât să ne încordeze nervii dincolo de limita maximă admisă.

Trăim într-o societate poluată spiritual, care produce şi consumă în cantităţi industriale violenţă fizică şi verbală, vulgaritate şi pornografie. Batjocorirea demnităţii umane produce efecte de depersonalizare, iar prezentarea deformată a stării de spirit a societăţii, duce la distrugerea conştiinţei şi personalităţii umane. Mulți dintre noi sunt convinși că adevărata problemă ţine de măsura în care credinţa și viaţa noastră se suprapun, de măsura în care suntem creştini şi acasă, dar şi oriunde în altă parte, şi nu doar la biserică, duminica sau de sărbători, de măsura în care respectăm una dintre cele mai importante învăţături biblice, respectiv aceea de a-l iubi pe Dumnezeu şi pe semenii noştri. De puterea de a privi în jurul nostru la cei nevoiaşi şi suferinzi şi de a-i ajuta necondiţionat, de a-i educa şi pe cei mai tineri în acest spirit, depinde în mare măsură modelarea lumii în care trăim deopotrivă, unii mai buni, alţii mai răi.

Din păcate, am putut observa cu câtă nepăsare tratează unii dintre noi semnalele transmise cu privire la multitudinea de cazuri sociale grave, la dramele care se petrec zilnic în jurul nostru. Copii orfani, bolnavi şi gravi bolnavi, ori aflaţi la limita subzistenţei; bătrâni neputincioşi care nici nu-şi mai pot ridica privirea din pământ din cauza suferinţelor şi umilinţei la care sunt supuşi în cei din urmă ani ai existenţei lor; familii destrămate în care predomină mizeria şi violenţa; oameni ajunşi pe drumuri după ani de muncă, fără perspective de viitor.

Acestea sunt imaginile care întregesc tabloul sumbru al unei societăți antiumane, în care nu bunăstarea este primul reper, ci dramele care plutesc în mlaştina nepăsării, a ignoranţei celor aflaţi în partea superioară a ierarhiei sociale.

Ne mobilizăm cu adevărat şi sărim în ajutorul celor uitaţi de lume, doar atunci când suntem traşi de mânecă, sau când suntem înduioşaţi de cele prezentate pe posturile de televiziune, la teledonurile naţionale, sau la o serie de emisiuni deja consacrate, care însă sunt tot mai rare.
În domeniul în care am lucrat, am avut parte de mai multe astfel de exemple, care în afara interesului deosebit suscitat de senzaţionalul cazurilor respective, nu au produs decât compasiune şi regrete, rareori putând fi vorba de un ajutor efectiv, substanţial.

Încotro ne uităm când aceste fiinţe, copii sau bătrâni, încearcă să ne privească cu ochii plini de durere, sperând că nu vor fi lăsaţi de izbelişte? Pentru ce trăim de fapt? Care sunt satisfacţiile noastre supreme, care sunt mulţumirile noastre interioare, sau ele cumva nu mai există?

Iată întrebări ale căror răspunsuri trebuie căutate undeva, în adâncul sufletului nostru, trebuie trecute mai întâi prin filtrul conştiinţei și moralității noastre. Dacă ea, mai există încă…
Şi să fim convinşi că şi chiar atunci când crezi că ţi-ai frânt aripile, Dumnezeu îţi mai dă o şansă ca să poţi zbura. Să nu uităm acest lucru, să nu-l uităm nicicând, oricât de greu ne-ar fi…

Romulus Dan Busnea