Centrul de Informare ,,Europe Direct Bacău”, împreună cu Centrul de Informare ,,Europe Direct Valea Trotușului-Comănești” și Inspectoratul Școlar Județean Bacău organizează joi, 9 mai 2019, începând cu ora 13.00, etapa finală a Concursului județean de dezbateri academice ,,Eu aleg EUropa!”. Gazda evenimentului este Facultatea de Litere (Amfiteatrul ,,Dumitru Alistar”) a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.
Concursul ,,Eu aleg EUropa!” se desfăşoară în perioada 1 februarie – 9 mai 2019, în formatul de dezbateri ,,World Schools” (WS), având drept concurenți elevi din 16 instituții de învățământ liceal din județul Bacău, care doresc să îşi valorifice abilităţile de argumentare și dezbatere.
Prin organizarea celor trei faze (locală, zonală și județeană) ale acestui concurs, se urmărește informarea și conștientizarea elevilor și cadrelor didactice băcăuane, cu privire la importanța exercitării dreptului de vot la Alegerile europarlamentare din 26 mai 2019. De altfel, acest eveniment se înscrie în seria activităților de informare asupra rolului Parlamentului European și al procesului de alegere a reprezentanților pentru forul legislativ european, organizate la nivel local cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și al Biroului Parlamentului European în România.
În perioada 11 – 30 martie, au concurat la faza locală 66 de elevi pe zona Bacău (Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Colegiul Național „Ferdinand I”, Colegiul Național „Gheorghe Vrânceanu”, Colegiul Pedagogic „Ștefan cel Mare”, Colegiul „Mihai Eminescu”, Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”, Colegiul Economic „Ion Ghica”, Colegiul „Henri Coandă”, Colegiul „Grigore Antipa”, toate din Bacău, iar din Sascut, Liceul Tehnologic „Jacques M. Elias”) și 33 pe zona Valea Trotușului-Comănești (Liceul Teoretic „Spiru Haret” Moinești, Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” Comănești, Liceul Tehnologic Dărmănești, Colegiul Național „Costache Negri” Târgu-Ocna, Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești, Colegiul National „Grigore Moisil” Onești).
Pe 6 aprilie, la Facultatea de Litere a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, cele 10 echipe care s-au calificat la faza zonală Bacău s-au duelat susținând sau respingând moțiunea ,,Acest Parlament crede că viitorul Europei depinde de votul tinerilor la alegerile europarlamentare”. Semifinala concursului a adus față în față echipele Colegiului Național „Ferdinand I” și ale Colegiului Pedagogic „Ștefan cel Mare”, cu sorți de izbândă pentru echipa Opoziției, coordonată de doamna profesoară Gabriela Laslău de la Colegiul „Ferdinand I”. A doua sesiune a etapei zonale a avut loc sâmbătă, 13 aprilie, la Centrul de Reconversie Profesională din orașul Comănești. În postura de concurenți, s-au aflat reprezentanții liceelor calificate de pe Valea Trotușului, iar la finalul rundelor de dezbateri, echipa Colegiul Național „Costache Negri” Târgu-Ocna, coordonată de domnul profesor Constantin Stăcescu, a fost declarată căștigătoare a fazei zonale.
Miza pusă în joc pentru marea finală de astăzi, 9 mai, Ziua Europei, este atât moțiunea în sine – ,,Acest Parlament crede că viitorul Europei depinde de votul tinerilor la alegerile europarlamentare” – susținută sau combătută de echipele finaliste de la Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău și Colegiul Național „Costache Negri” Târgu-Ocna, cât și o vizită de informare și documentare la Parlamentul European de la Bruxelles, asigurată de organizatori.
(Sursa: Comunicat de presă – Centrul de Informare Europeană ,,Europe Direct Valea Trotușului-Comănești)
Romulus-Dan BUSNEA