S-au împlinit 163 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu. Autorităţile din Chisinau au organizat mai multe festivităţi pentru a sărbători ziua de naştere a geniului literaturii române.
Acestea au început la ora 9:00, în Grădina publică Ştefan cel Mare, pe Aleea Clasicilor. Printre cei care au depus flori la bustul poetului s-au numărat preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, premierul Vlad Filat, ambasadorul Romaniei, Excelenta SA Marius Lăzurcă, Nina Vartic si o delegatie de simpli bacauani.
După depunerile de flori si luarile de cuvant a urmat un spectacol literar-artistic „Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi…”.
Cei prezenti au apreciat gestul bacauanilor ce au donat cu gegerozitate150 de efigii cu chipul poetului realizate de gravorul Gabi Biro Bălan, 100 de exemplare a volumului ,,Poesii” editie anastatica si 500 de exemplare din brosura ,,Mustul care fierbe” a lui Octavian Goga, realizate de editura Vicovia – Bacau.
Am consemnat declaratia ambasadorului Romaniei, Excelenta SA Marius Lăzurc, despre gestul bacauanilor: „Este ceva firesc, este un gest meritoriu care trebuie urmat si de alte municipalitati. Este ceva facut de NOI PENTRU NOI” (Florin Filioreanu, corespondent de presa SRR).