-3 C
Bacau

Deserturile copilăriei

De stiut!

Cicolata e bună, panetonele, la fel, merge și un tiramisu. Dar nimic nu se compară cu o învârtită adevărată, o plăcintă cu brânză sau cu o gogoașă bine umplută cu dulceață…

Bucătăria românească este o bucătărie ideologică. Se schimbă în funcție de cum bate vântul politicii. Azi sunt la modă mâncăruri străine dar, peste câteva decenii, acestea vor fi asimilate și vor fi considerate bucate tradiționale. Așa s-a întâmplat cu sarmalele, cu micii, cu salată beuf și cu o sumedenie de alte mâncăruri. În mod similar, o serie de preparate au dispărut pentru a face loc noutăților. Găsiți în Amintirile lui Radu Rosetti un capitol dedicat mâncărurilor dispărute după Tratatul de la Adrianopol, care a deschis posibilitatea Principatelor Dunărene să exporte grâul în Occident, deschizând, în același timp, și pofta românilor pentru produsele occidentale.

Unul dintre cele mai simple deserturi ale copilăriei era turta în ulei. Aluatul se făcea simplu, ca la gogoși, doar că era vorba despre o turtă mai mare, cât tigaia, care se prăjea în ulei pe o parte și alta. Se servea caldă, presărată cu zahăr. Gogoșile, care se decupau din aluat cu o cană sau un pahar, se prăjeau în ulei și se mâncau tot calde dar umplute cu dulceață sau magiun de prune.

O varianta rapidă pentru micul dejun erau friganelele: felii de pâine înmuiate în lapte și ou, care se prajeau în ulei. Erau extraordinare.

Mai complicate erau plăcintele. Învârtita era un soi de baclava mai puțin dulce și neinsiropată. Pe foaia de plăcintă se presăra nucă pisată și zahăr, se rula și, apoi, se răsucea, de aceea se și numea “învârtită”. Se presăra cu zahăr și se cocea în cuptor. Zahărul caramelizat îi dădea o crocănțeală interesantă.

Tot din capitolul rețete cu nucă este și cozonacul. În principal, acesta era un desert de sărbătoare. Era obligatoriu de Paște, Crăciun și Anul Nou, precum și cu ocazia hramului bisericii sau la o nuntă. Evident, cel mai căutat era cel care avea cea mai multă cremă. Aceasta se făcea din nucă, zahăr, cacao și esență de rom.

Clătitele erau bune dar greu de făcut. Trebuia îndemânare și mult timp și se mâncau foarte repede. Se umpleau cu gem, dulceață dar erau și rețete cu afine.

Tot la plăcinte se numărau cele cu brânză, mere sau dovleac. O categorie specială de plăcintă cu brânză era cea de tip “poale-n brâu”, care se mânca fierbine și cu un sos de smântână și zahăr deasupra.

Cornulețele umplute cu rahat erau obligatorii de Revelion. Se mai făceau și nuci umplute, pentru care se căutau forme speciale de fontă, în care se turna aluatul și se coceau la flacăra aragazului. Umplutura era, în principal, o cremă de nucă cu zahăr, cacao și rom.

Bineînțeles, cel mai rapid desert era o felie de pâine umezită și presărată cu zahăr.

Alternativa era felia de pâine cu dulceață. Prunele care scăpau de țuică se foloseau intens la magiun, așa că acesta era gemul preferat. Dintre dulcețuri, vișinile, cireșele și căpșunile erau de nelipsit. Cea mai bună mi s-a părut mereu dulceața de gutui și, să nu uităm de peltea care se făcea din cotoarele gutuilor, pentru că nimic nu se pierdea.

Dulceață se punea și în orezul cu lapte sau în gris și ieșeau combinații câștigătoare de fiecare dată.

 

- Advertisement -

Ultimele stiri