Brățările dacice au fost folosite ca ornamente, monede, însemne de rang înalt și jertfe votive. Dacii purtau brățări de diferite tipuri, dar cea mai caracteristică piesă a bijuteriilor lor erau brățările mari cu mai multe spirale; gravat cu palmete spre capete și care se termină sub forma unui cap de animal, de obicei cel al unui șarpe.
Numeroase brățări au fost făcute din bronz și aur și multe dintre ele au fost găsite în Transilvania, lângă sursele minereurilor utilizate la fabricarea lor.
În trecut, pe baza unei selecții relativ mici de descoperiri arheologice, unii cercetători considerau că arta geto-dacilor era geometrică și non-iconică. Acest lucru a dus la reprezentările zoomorfe ale brățărilor dacice fiind văzute ca o expresie a artei poporului de stepă și, în special, a artei scite. Majoritatea descoperirilor arheologice până în prezent arată că principalul aspect al toreuticii geto-dacice este de fapt un stil de motiv zoomorf propriu.
Acest stil dacic de artă animală apare în momentul în care diverse surse istorice antice încep să înregistreze geto-dacii ca entitate etnică a familiei tracice mai mari; prin urmare, această expresie artistică ar putea fi considerată ca fiind specifică societății dacice din ultimele secole î.Hr.
Unii cercetători susțin că motivele zoomorfe din acea perioadă nu reprezintă niciun fel de zoolatrie a geto-dacilor. Acestea ar fi motive iconografice care evidențiază și înmulțesc anumite atribute ale zeităților sau ale regilor.
Dacii au înlocuit aurul în perioada epocii I a fierului, cu argintul în epoca fierului II. Tipurile de ornamente s-au schimbat și ele, poate din cauza noilor structuri sociale și ierarhie sau din cauza schimbărilor preferințelor aristocrației populare și sacerdotale.
Dacii au absorbit influențe de la celții occidentali și de sciții din est, dar și-au dovedit originalitatea artistică. Stilul de brățară al primelor este mai individualizat, deoarece sintetizau elementele locale mai vechi provenite din epoca bronzului într-o nouă combinație adaptată pentru a include formele și motivele decorative contemporane.
Obiectele specifice războinicilor (armuri, hamuri etc.) au devenit preponderente începând cu secolul al V-lea î.Hr., spre deosebire de obiectele decorative (brățări, pandantive, cercei lungi) care au predominat în epoca bronzului și în perioada de tranziție care a dus la fier.
În secolele II și I î.Hr. obiectele militare din aur și argint sunt înlocuite astfel încât comorile perioadei La Tène târzii dacice cuprind ansambluri ceremoniale de ornamente din argint și accesorii vestimentare, brățări împreună cu vaze cu cupă cu picioare.
Ornamentarea cu motive geometrice și în spirală a brățărilor anterioare este mai des înlocuită cu reprezentări zoomorfe și vegetale. Decorațiile brățărilor care au fost găsite, pe întreg teritoriul locuit de daci, constau din linii tăiate în forme de brad, puncte, cercuri, palmete, valuri și motive de mărgele.
Brățara de argint dacică este una dintre operele de artă caracteristice epocii clasice dacice, iar cel mai reprezentativ ornament pe ele este protomul de șarpe. Brățările dacice au fost considerate în principal ca podoabe pentru femei, dar nu poate fi exclus faptul că unele tipuri de brățări, în special cele multi-spirale, reprezentau însemne ale funcțiilor politico-militare și sacerdotale și, prin urmare, erau purtate de bărbați.
Brățările au devenit parte a obiectelor pe care dacii le-au selectat ca ofrande votive depuse în afara așezărilor.
Obiectele de aur în general și brățări din aur pentru femei au fost descoperiri arheologice rare în timpul săpăturilor. O explicație ar putea fi că romanii au adunat toate obiectele de aur cu forța după cucerirea Daciei. Unii au explicat lipsa acestor tipuri de descoperiri arheologice ca urmare a unor motive religioase dacice, tot aurul fiind adunat de preoți și dat regelui dac. Numeroși cercetători au susținut existența unui monopol regal al exploatării aurului și argintului în Dacia și că, după cucerirea romană, acest monopol a trecut la împăratul roman.
Brățările de aur, împodobite cu frunze și capete de șarpe, cântăresc în jur de 1 kilogram fiecare. Majoritatea prezintă teme artistice și de design similare, dar nu există două brățări identice.
