Despre falsa percepție a realității, manipulare și ,,corectitudinea politică”

rp_bsn-1-470x3421.jpg

Mă văd nevoit să revin asupra unor probleme care țin de o anumită stare în care se complac mulți dintre români, și care, prin dimensiunea lor îngrijorătoare, conturează riscuri, incertitudini și vulnerabilități, cu un impact negativ, aproape distrugător asupra societății românești în ansamblul ei.
,,Când o populație este distrasă de fleacuri, când viața culturală este definită ca o continuă înșiruire de spectacole de divertisment, când dezbaterile publice grave devin un fel de gângurit, când, pe scurt, oamenii devin public iar problemele lor publice devin un vodevil, atunci națiunea întreagă este amenințată: moartea culturii este cât se poate de posibilă”, scria unul dintre cei mai străluciți critici culturali ai educației, mass-media și tehnologiei, Neil Postman. Și aș adăuga eu, nu doar a culturii, ci și a eului personal, a valorilor care stau la baza identității noastre naționale.
Într-adevăr, am cunoscut tot mai multe persoane, inclusiv prieteni, care-și pierd chiar și puținul timp liber pe care îl au la dispoziție, cu jocuri de strategie online, cu vizionarea unor filme de factura ușoară, second-hand, sau a unor emisiuni de un divertismnet ieftin, care nu spun mai nimic, a unor talk-show-uri propagandistice, prezentate de posturi de televiziune susținute cu bani negri proveniți din șpăgile obținute din afacerile profitabile cu statul ale unor politicieni țepuitori, cu genă infracțională, dar care joacă rolul de persoane demne, responsabile și respectabile…
Și pentru că se trăiește într-o lume tot mai virtuală, dominată de televiziune și internet, percepția realității devine una deformată, fără sensuri clare, fără reprezentări profunde în planul conștiinței individuale și colective. Și atunci, apare acea stare de lâncezeală, de epuizare morală și spirituală, de demoralizare, de descurajare și apatie, de ,,las` că merge și așa” sau ,,de ce m-ar interesa?”, stare care duce treptat, dar sigur, la degenerarea ființei umane, la imbecilizare și îndobitocire, la transformarea într-un om supus, ușor manipulabil și controlabil, sclavul modern…
La fel de gravă mi se pare și starea generată de renunțarea la căutarea adevărului, a corectitudinii informațiilor care ni se transmit, și pe care, unii le iau direct de pe tava servită de mass-media, fără a se documenta în privința lor, fără a le supune verificării, gândirii independente și imparțiale, logice și structurate. Dacă mergem la textul de lege, art. 31 din Constituţie (2003), prevede la alineatul 4 că: ,,Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice”.
Mă întreb oare câte dintre posturile de televiziune sau cotidienele de presă tipărite sau online respectă articolul din Constituție, mai ales că cele mai multe dintre acestea nu supravețuiesc ,,jertfindu-se” pe altarul principiilor democratice, ci permit să fie folosite ca instrumente de manipulare, mai subtile sau mai grosolane, întrucât ele trăiesc cu preponderență din publicitate și nu din vânzări sau rating, fiind astfel dependente de furnizorii de publicitate, în spatele cărora se află în cele mai multe dintre cazuri, politicul, cel care dictează, cel care primează pe agenda activităților zilnice, cel care prin felurite mijloace de propagandă reușește să-și impună punctul de vedere, transformând o bună parte a populației în masă de manevră, printr-o serie de mișcări bine orchestrate.
Și astfel, se ajunge până într-acolo încât dacă încerci să prezinți cuiva argumente plauzibile, documente și dovezi clare ale corupției din sânul clasei politice (prezentate de cei câțiva adevărați jurnaliști de investigații, profesioniși și onești), te trezești supus unor critici vehemente sau chiar unui adevărat linșaj, bruscat, amenințat, luat în derâdere, uneori chiar și de către unii din cercul tău social, căci dacă nu ești simpatizantul ideilor sau favoriților politici ai acestora, nu mai contează nimic, oricât ai încerca să dovedești contrariul. Mai cu seamă că, ocupați cu alte fleacuri, pentru acest gen de oameni nu există reacție, totul devine derizoriu, supus uitării, deși consecințele vor fi dintre cele mai nefaste asupra vieții întregii societăți.
,,În aceste condiții nu mai poate exista rațiune. De fapt, omul modern nu se mai gândește la problemele actuale. El doar reacționează, dar nu le mai pricepe, ci doar își asumă responsabilitatea pentru ele. Este tot mai puțin capabil să identifice inconsistența dintre evenimente succesive; capacitatea de a uita a omului este nelimitată. Este unul dintre cele mai importante atuuri ale propagandiștilor, care pot fi mereu siguri că o temă de propagandă, o declarație, un eveniment vor fi uitate în cateva săptămâni”, scria filosoful, sociologul și teologul francez, Jacques Ellul.
Iar curentul de gândire cunoscut sub numele de ,,corectitudine politică”, tot mai prezent și în atitudinea românilor, pare să adâncească și mai mult criza morală și spirituală care galopează nestrunită prin România.
O bună ilustrare în acest sens este și un scurt fragment din volumul „`Zeul toleranţei` şi descreştinarea creştinismului. O privire ortodoxă”, semnat de un apreciat teolog care a dorit să-și păstreze anonimatul:
,,Principala cerinţă a acestei gândiri este ca nimeni să nu facă sau să spună ceva ce un alt grup ar putea considera ca ofensator. Ea mai spune şi că este mai bine sa păstrăm tăcerea despre convingerile proprii dacă acestea ar putea fi considerate de alţii ca jignitoare. Această atitudine faţă de viaţă, care în România nu a căpătat încă proporţiile imense ce le are în SUA, de exemplu, a fost definită de mai mulţi autori ca fiind `miliţie a gândirii` şi `terorism intelectual`. Miliţie, deoarece cercetătorii acestui curent îi atribuie originea în doctrina marxistă, cu care are numeroase asemănări. Este de fapt un totalitarism pe planul gândirii: nu ai voie să spui altfel decat s-a stabilit de ideologii corectitudinii politice, pentru că eşti pasibil chiar de pedeapsa cu închisoarea. `Corectitudinea politică este un decret de comportare socială, pe care o minoritate luminată îl impune unei majorităţi înapoiate. […] Ei ştiu mai bine decât oricine altcineva ce anume le trebuie oamenilor pentru a trăi decent. Le trebuie corectitudine politică. Cei care se opun ori obiectează acestui nou criteriu de omogenizare socială – criteriu care, să nu uităm, nu a fost stabilit prin consensul majorităţii ci a fost impus prin terorismul intelectual al unei minorităţi ’active’ şi ’conştiente’ – sunt în mod natural decretaţi ca fiind reacţionari (deoarece se opn ‘progresului’ reprezentat de idealurile minorităţii leniniste), duşmani ai drepturilor omului (drepturile omului aşa cum le înţeleg activiştii corectitudinii politice), pe scurt, inamici publici`.
Atunci când a fost introdus conceptul de `toleranţă`, cu câteva sute de ani în urmă, el era introdus de nişte creştini (non-ortodocşi) care se gândeau cum să convieţuiască cu cei ce nu împărtăşeau credinţa lor. Dar iată că în zilele noastre tocmai aceşti foşti toleraţi necreştini, ajunşi în poziţii de conducere, au început să nu mai tolereze pe cei care deunăzi le-au oferit un adăpost de cei care în alte părţi îi persecutau. Cauza stă evident în faptul că s-a ales soluţia cea mai uşoară, toleranţa, neavând `înţelepciunea şarpelui` prin care să rabde răul, dar să nu-l lase să dobândească putere şi în acelaşi timp prin exemplul propriu creştinesc să încetinească proliferarea altor `religii`.
Se doreşte, după cum se ştie prea bine, impunerea unei noi ordini mondiale, care să nu mai fie bazată pe cuvântul cel adevărat al Domnului nostru Iisus Hristos, deci pe principiile creştine pe care a fost clădită întreaga societate europeană timp de 1000 de ani şi mai bine!
Şi, în consecinţă, una dintre modalităţile aparent mai neviolente de a distruge această veche ordine este `corectitudinea politică`. Spun mai neviolentă deoarece, cealaltă metodă prin care s-a încercat distrugerea vechii ordini creştine a fost comunismul, care prin mijloacele cele mai brutale şi mai directe a încercat distrugerea fizică a creştinismului, omorând preoţii şi dărâmând bisericile şi mănăstirile. Ambele sunt feţe ale aceleiaşi ideologii şi ale aceluiaşi program care doreşte instaurarea unei noi înţelegeri a lumii, care să excludă orice menţiune despre Dumnezeul cel adevărat: Preasfânta Treime. Deci, `corectitudinea politică` nu este decât varianta `democratică`, aproape de nerecunoscut (spre deosebire de `francheţea` comuniştilor care luptau pe faţă împotriva Bisericii), a ideologiei comuniste, variantă ce a `virusat` deja lumea occidentală şi spre care se doreşte să ne îndreptăm şi noi, românii, acum, ca spre un mare izbăvitor la care fugim ca să scăpăm de mentalitatea comunistă din care am ieşit”.
Romulus Dan BUSNEA
P. S. ,,Creştinii ortodocşi poartă în lume un adevăr de o nemaipomenită incorectitudine politică, un adevăr pe care majoritatea oamenilor se ruşinează să-l mărturisească în public”. Prof. Gherman Engelhardt