Despre ospitalitatea elenă, sau despre cum fac grecii afaceri

O chestie întâmplată acum mulți ani, prin 2009…

A doua vacanță petrecută în mirifica Creta, alături de o familie de prieteni. Stăm într-un hotel all inclusive, deci suntem bine marcați cu brățările corespunzătoare. Este sâmbătă seara, și vrem să vedem/mâncăm și altceva decât programul standard al hotelului. Plecăm, spre orele 8 PM, către tavernele din Ammoudara. Găsim o terasă eminamente goală, unde cântau doi greierași. Bouzukia, greek musik live.

 
011
 

Ocupăm o masă, din multele disponibile, ni se aduc menu-urile și începem să comandăm: gigantes (niște fasole boabe uriașe) cu cârnați; niște platouri cu fructe de mare: caracatiță în oțet, inele de calamar, midii pané. Și ceva vin de-al casei, la 1000 mL. Ăsta fiind aperitivul. Nu trec 5 minute și vine băiatul care ne servea (chelnerul, care va să zică), cu o carafă de 250 mL de ceva care NU era vinul comandat. Mirați, întrebăm despre ce-i vorba. “Tsipouraki, on the house”, vine prompt răspunsul. Yamas! – și-l dăm pe gât. Începutul pare promițător. (Explicație: când ești turist și nu comanzi din prima tzatziki, souvlaki sau alte chestii “turistice”, patronul te trece pe un nivel superior).

 
009
 

Restul, aici.