Diminetile, ca si zilele ori serile si noptile in culori sunt strasnice, nu-i asa? Pe “fata verde cu parul padure” am cunoscut-o in directa interpretare a Phoenix-ilor, pentru prima data, la sala sporturilor din Bacau cand eram in clasa a VII-a. Costa mult biletul la concert, dar mama si tata au tinut mult sa ma trimita si pe mine impreuna cu sora mea si colegii ei de liceu, mi-au spus, du-te, n-o sa-ti para rau, ai sa vezi.
Eu eram fan inrait, pe vremea aceea, Michael Jackson si Roxette si incepusem deja, sa intru in starea aceea de negare adolescentina, eram convinsa ca nimeni si nimic nu-mi poate schimba traiectoria, cu atat mai putin parintii. M-am dus, asadar, oarecum sceptica si chiar putin imbufnata. M-am intors… Continuarea, aici.
