Dorada la tigaie cu legume aburite

105 copyIarăși revin asupra acestei specii de care m-am înamorat ireversibil: dorada. Am descoperit-o relativ târziu, când am început să mă recreez și prin alte locuri decât cele carpato-danubiano-pontice. Deși inițial mă focalizasem pe peștele-spadă, ulterior am constatat că o doradă proaspătă bate la orice oră cotletele sau frigăruile încropite din proaspăt decongelatele specimene din familia Xiphiidae. Am mai mâncat dorada și în câteva (nu multe, doar vreo două) locuri din Bacău, în perioada lor de glorie, când aveau bucătari titrați, meniuri decente și clienți (dacă mergeai la sfârșit de săptămână trebuia să-ți faci rezervare), însă singura asemănare cu dorada testată “afară” era prețul. Ca urmare, am trecut la aplicarea conceptului DIY (pentru cititorii neinițiați este acronimul lui Do It Yourself, în traducere liberă însemnând ceva de genul “dacă nu-ți place cum ți-o face altul, fă-ți-o singur”). Și mi-am făcut-o: la cuptor, la tigaia-grill, la tigaie, ori pe grătar cu jar. Mai multe detalii găsiți și aici.

De astă dată am încercat să văd cum se comportă dorada la gătire într-o tigaie ceramică (Auchan – marcă proprie). Totul a decurs în parametri normali, chiar cu mai puțin fum decât atunci când am folosit tigaia-grill. Continuare