După calculele mele, numărul doradelor pregătite (alături de consoartă, evident) încă nu l-a depășit pe cel al doradelor mâncate. Cu toate acestea, experiența începe să-și spună cuvântul.
Prima doradă pe care am mâncat-o a fost în Kos, undeva la prima incursiune în această minunată insulă a Dodecanezului. La un restaurant ad ususm turisti am fost întâmpinați de un chelner binevoitor, mai mult sau mai puțin recent revenit din Germania. L-am testat la cunoștințele de Deutsche Sprache, a trecut testul, așa că ne-a convins să luăm “dorade” (și nu zwei kleine, ci eine grosse). Toată conversația s-a desfășurat în leichtem Deutsch (aici este defectul meu, încerc să vorbesc oamenilor pe limba lor; prima, a doua, mai puțin a treia). Ne-a adus o doradă pentru doi (image not available) pe care am devorat-o, costându-ne (cu tot cu băuturi, bacșișuri, garnituri) vreo 50 de Euro. Mai târziu aveam să aflăm că la restaurantele non-turistice din insulele grecești o doradă de 250 – 400 g costă cam 10 – 12 Euro (garnitura inclusă), iar dacă poftești la una mai mare, de captură (peste 1,2 – 1,5 kg), prețul este de 55 – 65 Euro/kg. Ți-o alegi singur din galantar, ți se pregătește, iar la masă ți se dezosează sub privirile tale, uneori chiar de către proprietarul psarotavernei (restaurant pescăresc cum ar zice ai noștri conaționali).
Articolul integral, în toată lungimea (și lățimea) lui, se găsesște la doar un click distanță. AICI.
