Emisiunea ,,În premieră”, realizată de cunoscuta jurnalistă de televiziune Carmen Avram, prezintă în documentarul ,,Conduși din umbră”, diferite moduri/tehnici de manipulare prin care se încearcă spălarea creierelor pentru supunerea oarbă în fața Sistemului, a ,,elitelor” politice și economice care hotărăsc evoluția noastră prezentă și viitoare:
,,Cei care stăpânesc arta manipulării știu foarte bine că nu contează decât prima informație. Dezmințirea nu are aceeași credibilitate ca enunțul inițial, iar creierul nostru lucrează în acest sens. Tendința noastră naturală de a crede doar ce ne convine, îi ajută mult pe manipulatori, mai ales când trebuie să exploateze emoția negativă (a face apel mai mult la partea emoțională decât la gândire este o altă tehnică de manipulare menită să stpoeze analiza rațională și, deci, simțul critic al oamenilor. Ïn plus, potrivit specialiștilor în domeniu, folosirea emoționalului deschide accesul la subconștient, pentru implantarea unor anumite idei, dorințe, spaime, pulsiuni sau comportamente – n. a.). Există manuale cu tehnici care îți arată cum poți jongla cu spiritul uman. Le descrie foarte bine Vladimir Volkoff în lucrarea `Tratat de dezinformare` (despre care am amintit și eu în episodul trecut). Cum se procedează? Mai întâi îți stabilești țelul. Apoi, alegi sau inventezi un inamic. Îl demonizezi constant, învelind adevărul în straturi de minciună. Încet, încet, ținta capătă imaginea de rău absolut, de pericol și răspândește o stare permanentă de teamă sau de conflict, iar în momentul în care resentimentele devin suficient de puternice, apare brusc salvatorul, care rezolvă problema rapid și radical. Manipulare încheiată.”, se arată în acest documentar de excepție.
,,Mecanismul manipulării poate fi aplicat oricărui individ sau grup care crede orbește în ce i se vinde și ajunge să se lase manevrat cu entuziasm. Când s-a așezat în fruntea revoluției bolșevice, Lenin și-a poreclit simpatizanții `idioții folositori`, adică masele credule, care s-au dus spre prăpastie în pas de defilare și cu zâmbetul pe buze”, se mai arată în documentar.
O explicație a ceea ce se întâmplă de altfel și azi, este dată în același documentar de către prof. univ. dr. Mircea Miclea, psiholog: ,,Acum oamenii sunt mai ușor de manipulat decât în urmă cu două mii de ani, iar acest lucru s-a întâmplat pentru că mintea noastră a rămas relativ fixă, însă cantitatea de informații a crescut exponențial. Efortul de funcționare a creierului este de a crede întâi și abia apoi de a nega ceea ce eventual crede. Practic, noi nu mai avem timpul necesar pentru a nega ceea ce este fals, pentru că survine încă un calup de informații care se suprapune peste vechiul calup, și atunci, capacitatea noastră de a gândi critic informația se reduce semnificativ, drept pentru care, exact acest lucru se folosește”. Unde anume? ,,În războaiele hibride, care îmbină atacurile militare neasumate cu armele neconvenționale: interferențe politice, asalturi economice, instigare la instabilitate socială sau exploatarea tensiunilor existente, terorism, atacuri cibernetice, propagandă, dezinformare”, completează Carmen Avram. ,,Manipulatorii își fac foarte bine treaba, căci se bazează pe lipsa noastră de informare, pe memoria scurtă, dar și pe faptul că nouă ne vine foarte greu să credem că așa ceva ni se poate întâmpla și, când au indus îndoiala, oamenii din umbră au câștigat deja războiul”, ne mai spune Carmen Avram.
Și ca o scurtă exemplificare, iată o ultimă mostră de manipulare. Ne-o prezintă însuși primul om în stat, președintele încă în funcție, Klaus Iohannis, care într-o declarație publică referitoare la motivarea dată de CCR, prin care s-a stabilit ca DNA a anchetat abuziv Guvernul pentru emiterea Ordonanței 13/2017, susține sus și tare că nu crede că există cineva care va solicita demiterea Procurorului General Augustin Lazăr și a procurorului șef DNA Laura Codruța Kovesi, precizând că ,,nu există niciun demers în sensul revocării” acestora, dar și că trebuie făcută diferența între ,,fapte și speculații”. Totodată, președintele Iohannis a arătat că este foarte mulțumit de activitatea procurorilor, Procurorului General, procurorului-șef de la DNA și de la DIICOT și că, nu crede că trebuie luate măsuri administrative și nici că cineva va solicita așa ceva!
Și dacă cineva a uitat de gravitatea abuzului săvârșit în acest caz de DNA, pe care dl președinte încearcă să-l minimalizeze până la uitare, vă readuc spre cunoștință fragmente elocvente din Motivarea Curții Constituționale, care a constatat că DNA-ul a ÎNCĂLCAT GRAV CONSTITUȚIA. Curtea: ,,Parchetului de pe lângă ÎCCJ și DNA și-au arogat NECONSTITUȚIONAL atribuția de a verifica legalitatea și oportunitatea unui act normativ”.
Prin investigarea penală a Guvernului, KOVESI și DNA-ul au făcut Poliție Politică.
CRR: ,,Comisia de la Veneţia consideră că standardul de bază ar trebui să presupună ca procedurile penale să nu fie folosite pentru a sancţiona divergenţele politice”.
Așadar, câte ceva din motivarea CCR:
,,110. Având în vedere faptele reclamate și cele reținute în ordonanța procurorului de caz, Curtea apreciază că toate elementele prezentate drept elemente materiale constitutive ale infracțiunilor imputate nu constituie altceva decât aprecieri personale sau critici ale autorilor denunțului cu privire la legalitatea și oportunitatea actului adoptat de Guvern. Astfel, circumstanțele adoptării actului normativ, luările de poziție publice contradictorii ale ministrului justiției și ale prim-ministrului, urmate de decizia adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr.13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, `fără să fie consultat Consiliul Legislativ, fără să se aștepte avizul Consiliului Superior al Magistraturii, fără a fi trecută pe ordinea de zi sau cea suplimentară a ședinței Guvernului din 31 ianuarie 2017` constituie, în mod evident, aspecte privind legalitatea și oportunitatea adoptării actului criticat, care nu pot intra în sfera de competență a procurorilor, respectiv nu pot face obiectul activității de cercetare penală. Mai mult, susținerea potrivit căreia «modificările legislative nu sunt justificate, argumentele […] referitoare la supraaglomerarea din penitenciare și o posibilă condamnare `pilot` la CEDO, nefiind adevărate» vizează nemotivarea caracterului urgent și a situației extraordinare care a generat reglementarea, deci o problemă de constituționalitate a actului normativ, care, în mod evident, nu cade în atribuția de verificare a organelor de cercetare penală. Suspiciunea în sensul că o anumită persoană beneficiază în mod direct de noua reglementare, ceea ce ar conferi ordonanței de urgență un caracter intuitu personae, apare, de asemenea, ca fiind lipsită de fundament juridic. Este evident că, adresându-se unui număr nedeterminat de subiecte de drept, cum este cazul Ordonanței de urgență nr.13/2017, în mod implicit toate persoanele care se regăsesc în ipoteza normei cad sub incidența noului act normativ.
120. Pentru aceste considerente, având în vedere că prin Ordonanța din 1 februarie 2017 a Direcției Naționale Anticorupție se reține că `nu există vreunul dintre cazurile care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale` și, în consecință, se dispune începerea urmăririi penale și se efectuează acte de urmărire penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor menționate în denunț, apare cu evidență faptul că Ministerul Public, ca parte a autorității judecătorești, s-a considerat competent să verifice oportunitatea, respectarea procedurii legislative și, implicit, legalitatea adoptării ordonanței de urgență a Guvernului. O astfel de conduită echivalează cu o încălcare gravă a principiului separației puterilor în stat, garantat de art.1 alin.(4) din Constituție, deoarece Ministerul Public nu doar că își depășește atribuțiile prevăzute de Constituție și de lege, dar își arogă atribuții ce aparțin puterii legislative sau Curții Constituționale. În activitatea sa de interpretare și aplicare a legii, procurorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul şi litera legii, între exigenţele de redactare şi scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competenţa de a se substitui autorităţilor competente în acest domeniu. Obligația care incumbă procurorilor derivă direct din normele constituționale ale art.131 din Constituție, potrivit cărora, în activitatea judiciară, ei reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.
121. În această lumină, Curtea constată că prin verificarea circumstanțelor în care a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr.13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Națională Anticorupție și-a arogat competența de a efectua o anchetă penală într-un domeniu care excedează cadrului legal, ce poate conduce la un blocaj instituţional din perspectiva dispoziţiilor constituţionale ce consacră separaţia şi echilibrul puterilor în stat. Astfel, în condițiile în care începerea urmăririi penale presupune activități de cercetare și anchetă penală cu privire la modul în care Guvernul șia îndeplinit atribuțiile de legiuitor delegat, acțiunea Ministerului Public încetează să mai fie una legitimă, devenind abuzivă, întrucât depășește competența stabilită de cadrul legal în vigoare. Mai mult, acțiunea Ministerului Public creează o presiune asupra membrilor Guvernului care afectează buna funcționare a acestei autorități sub aspectul actului legiferării, având drept consecință descurajarea/intimidarea legiuitorului delegat de a-și exercita atribuțiile constituționale. Declanșarea unei ample anchete penale care s-a concretizat prin descinderi la Ministerul Justiției, ridicarea de acte, audierea unui număr mare de funcționari publici, secretari de stat și miniștri a determinat o stare de tensiune, de presiune psihică, chiar pe durata derulării unor proceduri de legiferare, creându-se premisele unui blocaj în activitatea de legiferare. Astfel, sub imperiul unei temeri declanșate de activitatea de cercetare penală și de formularea unor viitoare acuzații care pot determina incidența răspunderii penale, Guvernul este blocat în activitatea sa de legiuitor. Împrejurarea creată golește de conținut garanția constituțională referitoare la imunitatea inerentă actului decizional de legiferare, de care beneficiază membrii Guvernului, garanție care are ca scop tocmai protejarea mandatului față de eventuale presiuni sau abuzuri ce s-ar comite împotriva persoanei care ocupă funcția de ministru, imunitatea asigurându-i acesteia independența, libertatea și siguranța în exercitarea drepturilor și a obligațiilor ce îi revin potrivit Constituției și legilor. Prin conduita sa, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Națională Anticorupție a acționat ultra vires, şi-a arogat o competenţă pe care nu o posedă – controlul modului de adoptare unui act normativ, sub aspectul legalității și oportunității sale, ceea ce a afectat buna funcționare a unei autorități, care îşi are remediul în dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, care prevăd soluţionarea conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice de către Curtea Constituţională.
122. Prin urmare, Curtea constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Națională Anticorupție, pe de o parte, și Guvernul României, pe de altă parte.
123. Odată constatat acest conflict, Curtea Constituţională, în virtutea dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora ea `este garantul supremaţiei Constituţiei`, are obligaţia să soluţioneze conflictul, arătând conduita în acord cu prevederile constituţionale la care autorităţile publice trebuie să se conformeze. În acest sens, Curtea are în vedere prevederile art. 1 alin. (3), (4) şi (5) din Constituţie, în conformitate cu care România este stat de drept, organizat potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească, stat în care respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.
În sensul celor de mai sus, plenul reunit al Camerei Deputaților și al Senatului a adoptat miercuri, 8 martie, o declarație comună de condamnare a acțiunilor și pozițiilor publice exprimate de președintele Iohannis, CSM și Ministerul Public în contextul dezbaterilor pe marginea OUG 13.
Șeful statului este acuzat oficial de Parlament ABUZ ÎN SERVICIU, ABUZ DE PUTERE și de UZURPARE a drepturilor parlamentului. Demersul are un caracter strict politic, fără urmări juridice. Un demers juridic ar fi însemnat Suspendarea Președintelui pentru încălcarea atribuțiilor ce-i revin prin Constituție.
Fragment din declarație:
,,Parlamentul României consideră că recenta decizie a Curţii trebuie să pună capăt o dată pentru totdeauna acţiunilor concertate de subminare a rolului şi prestigiului Parlamentului ca instituţie centrală a democraţiei şi organ reprezentativ suprem al naţiunii noastre.
Parlamentul nu va mai accepta pe viitor să fie redus la condiţia de spectator al unor decizii politice ce se iau după criterii netransparente de către persoane care nu şi-au câştigat prin vot dreptul de a decide şi de către agenţii ale statului conduse la rândul lor de persoane numite pentru îndeplinirea unor atribuţii fără caracter politic, de ordin judiciar sau ţinând de sfera siguranţei naţionale.
Pe fond, aceste acţiuni de discreditare a Parlamentului sunt lipsite de o motivaţie raţională. Trebuie afirmat răspicat că toate instrumentele juridice folosite în combaterea corupţiei emană de la Parlament. Ele sunt în mod fundamental expresia voinţei politice a acestuia de a instaura necondiţionat domnia legii şi de a întări instituţiile statului de drept.
Prin această Declaraţie, Parlamentul îşi reafirmă supremaţia politică faţă de toate celelalte instituţii publice şi se arată decis să-şi exercite cele trei funcţii fundamentale ce îi revin prin Constituţie: funcţia reprezentativă, funcţia legislativă, precum şi funcţia de alegere şi control a executivului.
Parlamentul, ca expresie a suveranităţii naţionale, reprezintă societatea românească în ansamblul ei și cu toate componentele ei. Îi reprezintă deopotrivă pe cei care au votat, indiferent de opțiunea politică, dar şi pe cei care nu s-au prezentat la urne. Funcţia esenţială a Parlamentului este aceea de a da, prin dezbaterile sale, o formă reprezentativă preocupărilor celor mai grave şi profunde ale societăţii. Cunoaşterea publică este indispensabilă într-o democraţie, iar sarcina oricărui Parlament este acea de a spori calitatea şi sfera gândirii ce animă deliberarea colectivă.
Modul direct de alegere a Preşedintelui României a indus impresia greşită că cel ales este primul reprezentant al naţiunii, că ar fi un preşedinte absolut al românilor, mai legitim si mai reprezentativ decât Parlamentul. Preşedintele, odată ales, devine prin efectul Constituţiei exterior societăţii, ocupând o poziţie de mediator între aceasta şi autorităţile publice. Preşedintele României reprezintă statul român (Articolul 80, Aliniatul 1) cele trei puteri ale acestuia – legislativă, executivă şi judecătorească – fiind nu numai separate între ele, dar şi distincte de societatea cetăţenilor, care este „fundamentul” statului, dar nu se confundă cu acesta (articolul 4, aliniatul 1). Parlamentul este organul care asigură legătura constituţională între Preşedinte şi societate, aşa cum subliniază procedura care-i cere Preşedintelui să depună jurământul de învestitură în plenul reunit şi să încredinţeze apoi preşedinţilor celor două camere documentul pe care a semnat jurământul.
Parlamentul oglindeşte deci voinţa societăţii, în timp ce Preşedintele exprimă arhitectura instituţională a statului şi o explică atunci când este necesar. În al doilea rând, Parlamentul este „unica autoritate legiuitoare a ţării” (Articolul 61, Aliniatul 1). Parlamentul acceptă să delege Guvernului, în termeni precişi, exerciţiul acestei autorităţi, nu însă vreunei alte instituţii. Nu poate delega autoritatea înseşi, care este inalienabilă. În temeiul legilor pe care le face şi pe care le modifică suveran, Parlamentul se poate consulta în cursul procesului legislativ cu instituţii publice, cu experţi, cu societatea civilă, cu orice parte interesată.
Avizele pe care Parlamentul convine să le solicite nu pot avea un caracter constrângător. Nimeni şi în nici o materie nu-şi poate aroga dreptul de a uzurpa autoritatea legislativă a Parlamentului, care este unică şi indivizibilă.
În sfârşit, grupurile politice din Parlament trebuie consultate de Preşedinte în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru, după care Parlamentul îi acordă (sau nu) acestuia şi întregii liste a Guvernului votul de încredere (Articolul 103) şi acceptă programul de guvernare prin care executivul realizează politica internă şi externă a ţării şi conduce administraţia publică (articolul 102, aliniat 1). Din acel moment, Guvernul şi toate organele administraţiei publice se supun controlului parlamentar (articolul 111, aliniat 1), Parlamentul fiind singura instanţă politică în faţă căreia Guvernul este răspunzător pentru întreaga sa activitate (Articolul 109, Aliniat 1).
Parlamentul României califică drept neconstituţionale şi inacceptabile judecăţile pe care fie Preşedintele României, fie Consiliul Superior al Magistraturii, fie reprezentanţi ai Ministerului Public le formulează la adresa unor decizii şi activităţi ale Guvernului.
Asemenea acţiuni uzurpă ilegal şi abuziv dreptul exclusiv al Parlamentului de a trage Guvernul la răspundere, în diferitele forme prevăzute de lege şi de regulamentele camerelor, pentru activitatea sa.
La începutul primei sesiuni din acest mandat, Parlamentul Românei se angajează cu fermitate să respecte riguros articolul 69 din Constituţie şi să servească exclusiv naţiunea pe care o reprezintă, refuzând totodată să-şi supună mandatul oricăror solicitări imperative, de oriunde ar veni. Parlamentul respectă dreptul la liberă exprimare, înţelegând în acelaşi timp că este singurul reprezentant constituţional al întregii societăţi.
Oportune sau inoportune, îndreptăţite sau abuzive, părerile Preşedintelui României, Consiliului Superior al Magistraturii și ale Ministerului Public sunt opinii particulare şi parţiale. Opinia structurată şi legală a societăţii româneşti este exprimată în mod legitim şi cu exclusivitate de Parlament”.
Și una de final, pentru dl Iohannis, în cazul în care domnia sa a uitat de art. 80 din Cosntituția României, referitor la Rolul Președintelui:
,,(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”.
Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Și asta nu e totul. Voi reveni curând…
Al vostru, Romulus Dan BUSNEA
