Doua nume

Doua nume imi staruie, de cateva zile, in minte, colege de scoala primara, M. si R. Nu mai stiu nimic acum de ele, colegele mele, imi amintesc insa ca radeam impreuna, doar eu cu M sau cu R ori toate trei pe drumul catre casa odata terminate orele si-mi amintesc o vaga neintelegere a faptului ca atunci cand alegeam sa merg cu ele, la brat, catre casa sau chiar acasa pentru cateva ore de joaca, nici un alt coleg nu dorea sa ne mai insoteasca.

Nu intelegeam atunci si nici ca-mi pasa de alegerea celorlalti, imi amintesc doar ca drumul imi era la fel de plin de nebunii copilaresti ca in oricare alta zi in care, la brat, m-ar fi insotit un oricare alt coleg. La ore, acum mi se recladesc imagini dupa imagini, M si R stateau intotdeauna izolate, iar in pauze, lipite de vreun calorifer pe culoarele scolii, ignorate sau hulite de cei de varsta lor. Nu aveau rezultate remarcabile, iar educatoarea, o doamna pe care am iubit-o de altfel nespus, nu parea sa aiba vreo problema cu asta, parea sa aiba insa mereu cate o observatie de facut mai mult lor decat celorlati copii ca deranjeaza… Continuarea, aici.