Am rămas pur și simplu mut, blocat în propria ființă, cu un suflet tot mai îndurerat de pierderea atâtor ființe apropiate.
Iată acum și Ovidiu Pauliuc, fostul meu coleg de la ,,Ziarul de Bacău” și ,,Bacău Expres”.
Îmi este enorm de greu să vorbesc la trecut de Ovidiu. Împlinea în vara asta, 51 de ani…
Când am intrat în redacția cotidianului ,,Ziarul de Bacău” am dat de oameni excepționali, apreciați jurnaliști, unii chiar mai tineri, de la care am avut ce învăța: Mihai Buznea, Nicoleta Bichescu, Petru Done, Mădălina Rotaru, Florentin Radu, Liviu Maftei, Claudiu Boangiu Poenaru (,,Poe”, cum îi ziceau prietenii, trecut și el la cele veșnice în 2011), Răzvan Bibire și, bineînțeles, Ovidiu Pauliuc.
Chiar dacă eu eram la Târgu-Ocna (unde îmi desfășuram activitatea la subredacția acestui ziar), am avut ma multe întâlniri cu Ovidiu, care m-a impresionat prin naturalețea sa, prin blândețea și calmul care nu-l părăseau nici în clipele mai zbuciumate ale profesiei, una pe care a făcut-o cu demnitate și multă dăruire, fără compromisuri, fără a înclina balanța în favoarea propriilor opinii/decizii. Unele lucruri și fapte îi produceau mai multă tristețe decât supărare, de unde și acel zâmbet cu tentă umoristico-ironică, pentru că asta era arma cu care își reducea la tăcere adversarii.
Un om delicat, cu multă flexibilitate și bun simț în comunicare, un om care nu dădea curs instinctelor și nu răbufnea aiurea, ceea ce dovedea un bun control al firii și multă moderație în toate acțiunile sale.
Un om care iubea nespus muzica rock, dar și bucătăreala, călătoriile, dar și confruntările din lumea ideologiilor. O minte sclipitoare, un bun analist al fenomenelor realității, un bun narator.
Îmi pare teribil de rău că ne-ai părăsit dragă Ovidiu și la fel de rău că nu ne-am mai putut întâlni. Eram și tare departe unul de altul, tu la Bacău, eu la Slănic-Moldova…
În urmă cu doar câteva zile scriam că a trebuit să dea peste noi pandemia de coronavirus ca să ne dăm seama cât e de greu să n-ai cu cine schimba o vorbă, să nu-i mai ai prin preajmă pe cei apropiați, pe cei dragi. Să fi fost o presimțire?
Dragă Ovidiu, îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase pe care mi le-ai adresat la apariția cărții mele, pentru tot ce am învățat de la tine, pentru omenia ta și bucuria de a fi lucrat cu tine.
Mă plec în fața ta, cu veșnică recunoștință și aducere aminte…
Dumnezeu să te odihnească-n pace și să-ți așeze sufletul bun și blând în Împărăția Sa!
Romulus-Dan BUSNEA
