E bine să începi cu Creangă… dar vei sfârși cu Caragiale!

Este un trend la nivel mondial ca lumea să se plângă de clasici că nu ar mai conta, căsunt obositori, inutili și că mai bine s-ar învăța la școală doar scriitori contemporani, pentru că ăștia pun probleme cu care ne confruntăm noi, limbajul îl cunoaștem, și, în plus, îi putem vedea la TV sau pe FB.

În SUA există o întreagă mișcare de eliminare a scrierilor clasice din școli și înlocuire a lor cu scriituri contemporane; cei care încearcă să salveze clasicii sunt pur și simplu puși la zisul infamiei, își pierd locurile de muncă și greu își mai găsesc vreo sursă de venit.

Încă nu ne confruntăm cu o asemenea problema, însă există și la noi voci care se tem de clasici, de limba utilizată, de problemele puse și așa mai departe.

Până când vor veni pompierii să ne ardă bibliotecile ca în Fahrenheit 451, mai este, așa că putem vorbi de doi clasici foarte importanți: Ion Creangă și Ion Luca Caragiale. Pe Eminescu nu-l amintim aici, pentru că el este mai dificil.

Așadar, nu ezitați să dați copiilor să-l citească pe Creangă, «Amintirile din copilărie» au fost – cel puțin pentru generația mea – manual de utilizare. Poveștile, da: frumoase, nimic de spus. Dar Amintirile trebuie citite pentru că spun povestea oricărui copil de la țară. Am trăit copilăria la sat și m-am străduit să fac toate trăznăile din Amintirile lui Creangă.

La cireșe când mergeam la furat, le ascundeam în sân, că așa spusese autorul că se face, la scăldat era să rămân fără pantaloni (a rămas un nefericit de tovarăș, care a ajuns în chiloți acasă), la urat mergeam prin nămeți (pe atunci chiar ningea). În fine, în afară de faza cu caprele Irinucăi și cu bolovanul, cred că le-am făcut pe toate cele enumerate de Ion Creangă. Chiar am prins și muște, nu cu ceaslovul, ci cu dicționatul.

După adolescență e obligatoriu să-l citiți pe Caragiale. Pentru că de la nenea Iancu nu s-a schimbat nimic în politica noastră. Ai zice că piesele sale de teatru sunt manual de instrucțiuni pentru politicienii noștri! Așa, că dacă aveți ocazia, căutați cărți de Ion Luca Caragiale și citiți! Nu o să va pară rău.

Și nu numai teatrul, luați Momentele și Schițele, Telegramele și așa mai departe. Veți vedea că, dacă scoatem diferențele tehnologice – pe atunci nu existau telefoane inteligente și Facebook – totul a rămas neschimbat: metehnele, mai ales.