La Hotelul ,,Perla” din stațiunea Slănic-Moldova a avut loc vineri, 2 aprilie, prima întâlnire cu personalități ale locurilor, în cadrul unui proiect care vizează dezvoltarea durabilă și promovarea turismului cultural-istoric, artistic și de evenimente din județul Bacău, în colaborare cu Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS).
Invitatul special a fost dramaturgul, prozatorul, poetul, publicistul și memorialistul băcăuan, Viorel Savin, care va împlini pe 4 aprilie, 80 de ani de viață și 60 de ani de activitate pe tărâmul culturii și spiritualității românești. Evenimentul a fost moderat de criticul literar Petre Isachi, fondator și redactor-șef al revistei de cultură ,,13 Plus”, care apare la Bacău.
În cadrul întâlnirii a fost evocată atât personalitatea complexă a maestrului Viorel Savin, cât și legătura sa cu stațiunea Slănic-Moldova, acolo unde, între 1971-1979 a coordonat activitățile culturale ale urbei, în calitatea sa de director al Casei de Cultură și al Teatrului Popular de Comedie Slănic-Moldova, alcătuit dintr-o redutabilă trupă de actori amatori, cu care a obținut importante premii la nivel național. Pe scena teatrului slănicean s-au jucat patru din cele 29 de premiere ale dramaturgului Viorel Savin:,,Proprietatea dumneavoastră” (1973), ,,Fratele meu mut” (1975), ,,Jocul de dincolo de ploaie” (1977) și ,,Ginere de import” (1984).
Pe lângă aceste realizări, Viorel Savin a inițiat și organizat în stațiune primul Festival de Creaţie şi Interpretare Dramatică, desfășurat la nivel național pe parcursul a șaisprezece ani, ca și prima Galerie de Artă Contemporană, în cadrul căreia au avut loc vernisaje ale unor expoziții de mare ținută artistică.
Întâlnirea a mai prilejuit și povestirea unor momente de neuitat, unele emoționante, altele cu tâlc și mult umor, care au destins atmosfera, una de sărbătoare și bună dispoziție.
,,Mulțumesc mult organizatorilor pentru această avanpremieră aniversară, mulțumesc și SPJPTCAS Bacău, care m-a sărbătorit și la împlinirea vârstei de 77 de ani, mulțumesc tuturor celor care au apreciat creațiile mele”, a spus vădit emoționat, dramaturgul băcăuan.
Viorel Savin (n. 4 aprilie 1941, Borzeşti, Bacău) a publicat peste 60 de volume, ultimul dintre acestea fiind romanul holografic ,,Gresia albastră”, care a apărut în urmă cu o zi la Editura ,,Junimea” din Iași, și prezentat în premieră, la Slănic-Moldova.
A fost distins cu numeroase premii, iar în anul 2004, Președinția României i-a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler-Categoria A, pentru întreaga sa activitate.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și ,,Cetățean de onoare” al orașului Slănic-Moldova”, al comunei Măgirești și al județului Bacău. I s-a mai acordat de către SPJPTCAS Bacău și titlul ,,Personalitatea băcăuană a anului 2018”, în cadrul celei de-a treia ediții a proiectului ,,Bacău-Personalități ale locului”.
Romulus-Dan BUSNEA