Mă trezesc astăzi la ora cinci şi jumătate dimineaţă, să fiu la şase jumate la spital, după cum mă sfătuise doamna de la ghişeul de informaţii şi alte cele, cînd m-am dus ieri cu trimiterea către Reumatologie, de la doctorul de familie (de cîteva zile mă sîcîie o durere surdă la un genunchi – “de-acum e şi vîrsta”, ar spune un fost coleg mucalit).
La ora stabilită singura mişcare din instituţie era a unui grup de aproape 30 de pensionari, dintre care vreo cîţiva interpelau de la intrarea în holul spitalului orice nou – venit, ordonînd aproape respectivului să se treacă pe o listă făcută de mînă, cu scopul probabil de a stabili ordinea în sistemul de acordare a bonurilor de cabinet, dar bună mai curînd să işte discuţii între pacienţi.
“Dumneata nu aveai cum să fii la 13, pentru că la 13 m-am trecut eu”, reproşează un domn în vărstă unei doamne ceva mai tînără, sosită cu vreo cîteva secunde înaintea mea. “Cînd am venit eu la cinci jumătate era altă listă, nu ştiu unde a dispărut“, îşi apără femeia locul la rînd, pierdut se pare după ce a încercat să fenteze aşteptarea.
Se notase pe listă, plecase şi revenise acum, aproape de deschiderea ghişeului, însă cei care-şi cîştigaseră statutul de agenţi de ordine prin răbdarea cu care au aşteptat în picioare ora programată pentru acordarea bonurilor nu-i mai recunoşteau femeii dreptul de a fi printre primii, pentru simplul fapt că n-o văzuseră acolo în ultima oră.
