Pentru cei care sărbătoresc Crăciunul și Revelionul pe stil vechi, dar nu numai pentru ei, autoritățile locale din stațiunea Slănic-Moldova au organizat sâmbătă, 4 ianuarie, cea de a IV-a ediție a Festivalului de Tradiții și Obiceiuri de Crăciun și Anul Nou.
Sute de turiști și localnici s-au adunat în Parcul Central al urbei, unde Ansamblul artistic ,,Mugurașii din Agăș”, coordonați de dna Ecaterina Rață, au susținut un spectacol extraordinar de colinde, urături, sorcove, obiceiuri și tradiții specifice sărbătorilor de iarnă, alături de alte cete de urși și colindători de pe văile Slănicului și Trotușului.
Cei prezenți au avut posibilitatea de a admira și de a cunoaște frumoasele datini strămoșești, care prin astfel de manifestări se doresc a fi menținute, promovate și transmise mai departe generațiilor viitoare. Toate acestea constituie o parte din comoara noastră românească, simboluri ale culturii și identității naționale.
Acest festival a completat programul de manifestări al localităților de pe Valea Trotușului, contribuind astfel la oferta de divertisment, cultură și spiritualitate oferită turiștilor din zonă.
Romulus-Dan BUSNEA
Sursa foto: slanic moldova oficial.ro